|
|
Oricīnd poţi auzi īn jur un sunet extraordinar
Marius Chivu, un interviu cu David Harrington
09.05.2008
Pe 11 mai 2008, la Sala Radio, celebrul Kronos Quartet va concerta pentru prima dată īn Romānia. Acest interviu cu David Harrington, fondatorul cvartetului californian şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni contemporani, a fost posibil cu sprijinul Fundaţiei Phoenix.
Marius Chivu: Părinţii v-au īncurajat de mic să faceţi muzică; aveau vreun background muzical?
David Harrington: Am fost norocos că ambii părinţi m-au sprijinit să fac muzică. Eram īn clasa a IV-a cīnd mi-au īnchiriat un violoncel şi mi-au plătit un profesor particular. Aş spune că motivul pentru care eu cīnt astăzi la vioară este faptul că profesoara mea particulară de atunci făcea minunate prăjituri cu unt de arahide din care mă lăsa să mănīnc la sfīrşitul fiecărei lecţii īn care īnvăţam bine. Prăjiturile ei m-au convins să devin un violonist bun! (Rīde) Bunica din partea mamei era mare iubitoare de muzică şi īi plăceau mult şi florile. Era un grădinar deosebit, avea un simţ rafinat al proporţiilor şi creştea liliac. Colecţiona seminţe de liliac din toată lumea, iar eu i-am moştenit colecţia de mostre. După ani, am realizat că ceea făceam eu īn muzică era similar cu ce făcea şi ea. Mă duceam deseori să-i văd grădina unde avea liliac de pe toate continentele, mai puţin din Antarctica, fireşte.
M.C.: Cum v-aţi dat seama că vreţi să fiţi muzician?
D.H.: Īn 1961 m-am īnscris īn Columbia Records Club unde, īn schimbul unui penny, primeai cīteva īnregistrări. Am ales Budapest Quartet interpretīnd Cvartetul pentru corzi op. 1-27 īn E bemol major al lui Beethoven. Acel disc mi-a schimbat viaţa, mi s-a părut atīt de frumos că am vrut neapărat să ajung să cīnt şi eu aşa ceva.
M.C.: Cīntaţi īncă de la īnceputul anilor '70, mai aveţi entuziasmul de la īnceput?
D.H.: Kronos Quartet a īnceput să cīnte īn 1973 şi atunci căutam un gen cīt mai potrivit. Īncă fac asta. Un muzician spunea că fiecare respiraţie e altfel şi cred că e adevărat. De fapt, fiecare secundă din viaţă e altfel. Asta īnseamnă că muzica necesară pentru a ţine viaţa īn balans e diferită cu fiecare respiraţie. Pentru mine, muzica nu e prestabilită, e explorare, căutarea a ceva care să te magnetizeze. Cīteodată descoperi un sunet despre care nu credeai că există şi, odată ce ţi se īntīmplă acest lucru, nu mai poţi trăi fără să aspiri la asemenea momente.
M.C.: Spuneaţi undeva că sīnteţi preocupat să cīntaţi o notă "īn cel mai onest şi mai adevărat mod cu putinţă"...
D.H.: Da, īnseamnă să cauţi o abordare īn totală sincronie cu evenimentele din jur, să găseşti o cale de a aborda o notă muzicală care să fie īn echilibru perfect cu viaţa. Cel mai probabil nu voi reuşi. De cīteva ori īnsă, vreme de o notă-două, am simţit că mă apropii de un astfel de punct, dar căutarea perpetuă a notei perfecte face parte din īnsăşi condiţia muzicianului.
M.C.: Tot īntr-un interviu spuneaţi: "Tot ce auzi te afectează ca şi cum ai fi un giroscop. Permanent ajustezi." Ajustezi īn vederea a ce?
D.H.: Fiecare concert īl simţi altfel ca şi cum publicul ar fi el īnsuşi un instrument. Nu există două concerte la fel. Din cauza sălii, a repertoriului, a publicului... Aşa cum nu te speli de două ori īn acelaşi rīu, tot aşa descoperi că, de fiecare dată cīnd cīnţi aceeaşi notă, ea sună mereu diferit. Cercetaşii americani au un motto: "Fii pregătit!". La fel şi eu: īncerc să fiu pregătit pentru ce aş putea auzi. Numai că deseori sunetul te poate lua prin surprindere, te poate şoca, şi pentru aşa ceva nu te poţi pregăti nicicum. Acestea sīnt momentele pe care le caut cel mai mult.
M.C.: Astăzi muzica incorporează influenţe din toate zonele lumii, dar cīt de departe poate muzica să ajungă?
D.H.: Nu cred că e cineva care să poată prevedea, şi asta e grozav. Muzica ţine de un flux infinit. Cred că cea mai frumoasă notă posibilă n-a fost scrisă şi nu va fi scrisă niciodată, n-a fost cīntată şi nici nu va fi cīntată vreodată. Sunete, melodii şi ritmuri fantastice există peste tot īn lume, dar sīnt convins că muzica poate fi mai potentă, mai frumoasă, mai altfel decīt ne putem noi imagina. Datorită acestei credinţe mă trezesc īn fiecare dimineaţă şi cīnt. Nu se poate şti cum va fi muzica săptămīna viitoare sau peste zece ani. Muzica pe care o cīnta Kronos Quartet īn 1973 nu seamănă deloc cu ceea ce cīntăm acum. De aceea īmi imaginez că muzica din anul 2043, cīntată de vreun cvartet de coarde, poate suna ca o altă specie muzicală, ceva ce acum nu sīntem pregătiţi să contemplăm. Iar acest lucru este incredibil de incitant.
M.C.: Cīntaţi atītea stiluri muzicale, de la tango la jazz, de la compoziţii clasice la muzică tradiţională; există vreun gen neinteresant, care să nu merite să fie explorat?
D.H.: Eu nu judec muzica īn termeni de gen. Muzica este expresia umană liberă şi sălbatică care-ţi pătrunde īn urechi fără nume, care conţine un simţ anume al identităţii compozitorului, al instrumentelor, al culturii din care vine... Prefer să nu etichetez. Creierul meu nu e un magazin de muzică cu rafturi aranjate după categorii, genuri, stiluri.
Arnold Schoenberg a vorbit de progresul muzical, dar eu nu cred că există aşa ceva. Eu cred īn varietate. Ar fi grozav ca viitorul să fie mai aproape de perfecţiune, dar poate că cea mai frumoasă notă a fost totuşi cīntată acum două mii de ani. Nu m-ar interesa niciodată muzica fără personalitate, fără simţul locului din care provine, cea care nu e īn stare să absoarbă sentimente şi să le transmită mai departe. Mă bucur de felul īn care muzica irupe īn viaţă, ca atunci cīnd mergi pe stradă, vezi o crăpătură īn asfalt şi ştii că acolo e viaţă: plante, viermi, gunoi... Simt că aşa funcţionează şi muzica: nu ştii niciodată ce anume ai putea auzi. Poate īntr-un lift, īntr-o emisiune la televizor, īn cīntecul unui copil, īntr-un film, oriunde şi oricīnd, poţi auzi un sunet extraordinar.
M.C.: Aţi colaborat cu muzicieni de facturi diferite, cu Thelonious Monk, Phillip Glass, Tom Waits şi Amon Tobin, chiar cu trupe rock, precum Faith No More şi Nine Inch Nails. Ce aşteptări aveţi de la aceste colaborări?
D.H.: Există multe medii muzicale şi nenumăraţi muzicieni care creează sunete şi fac posibile experienţe sonore minunate, iar cīnd găsesc astfel de oameni vreau să apropii cele două feluri de a gīndi şi de a căuta sunetele. Caut īntotdeauna o cale de a aduce īn lumea cvartetului Kronos muzicieni şi compozitori diferiţi, pentru a vedea ce putem face īmpreună. Posibilitatea de a īmpărtăşi experienţe muzicale diferite, de a căuta noi forme de abordare a muncii noastre prin inspiraţia altora, despre asta e vorba.
M.C.: Cum s-a născut ideea de a face un spectacol pornind de la Howl, poemul lui Allen Ginsberg?
D.H.: Eu am venit cu acea idee. Kronos Quartet tocmai fusese invitat să cīnte la Carnegie Hall. Era un moment important, aşa cum ar fi fost probabil pentru oricare alţi muzicieni americani; e ceva mistic legat de acea sală. Concertul nostru fusese stabilit pentru 20 ianuarie 1994, ţin minte bine, şi ne-am gīndit să facem ceva simbolic. Mi s-a părut că a-l aduce pe cel mai bun poet american īn viaţă să-şi recite cel mai bun poem este o idee foarte bună. Pe Allen Ginsberg īl cunoscusem la un concert din New York. Īn momentul īn care l-am īntrebat dacă īi place ideea, el nu mai citise īn public de foarte mulţi ani. Aşa că, prima dată cīnd am repetat īmpreună am făcut-o īn San Francisco, īn sufrageria unui apartament din North Beach, aproape de locul unde Ginsberg scrisese poemul. Toată familia mea a fost prezentă acolo, a fost un moment extraordinar. Apoi, pe scena din Carnegie Hall, el a recitat ca un saxofonist adevărat, nu prea ştia cum să accentueze unele cuvinte, ce intonaţie să le dea, dar a fost atīt de puternic... Pentru mine "Howl" surprinde, ca nici un alt poem, subnuanţa tragică a destinului american.
M.C.: Aţi colaborat chiar cu Taraful Haiducilor; cīt de bine cunoaşteţi muzica tradiţională romānească?
D.H.: Taraful Haiducilor este unul dintre grupurile mele preferate. Acum 15 ani, cineva mi-a dat să ascult un cīntec, "Balada dictatorului", iar violonistul Nicolae Neacşu m-a impresionat imediat prin felul īn care scotea acele sunete incredibile. Mi-am spus că trebuie să colaborez cu ei şi am făcut-o prima dată la Londra, īn Southbank Centre. Nicolae Neacşu mi-a arătat atunci cum reuşea să scoată acele sunete minunate, apoi am avut plăcerea deosebită să cīnt, de mai multe ori, alături de Taraful Haiducilor. Īmi amintesc bine ultima dată cīnd l-am văzut pe Nicolae Neacşu. Eram la Reykjavik, el nu vorbea engleză, eu nu vorbeam romānă, doar am luat micul dejun īmpreună şi zīmbeam unul la altul. Era foarte bătrīn şi ştiam că n-o să apuc să-l mai văd niciodată. Apoi am ascultat mulţi alţi violonişti şi cīntăreţi romāni, dar nu-mi amintesc toate numele. Muzica tradiţională romānească e uimitor de profundă şi sper să am timp să cunosc muzicieni din toate zonele muzicale şi să īnvăţ cīt pot despre viaţa muzicală din Romānia.
M.C.: Care credeţi că este cea mai mare realizare muzicală a dvs.?
D.H.: Hmm! Asta este o foarte bună īntrebare; nu cred că m-am gīndit vreodată. Simt mereu că următoarea experienţă va fi cea mai mare "realizare". Acum pregătim o lucrare a compozitorului azer, Alim Qasimov şi cred că această nouă experienţă muzicală va fi "un zbor deasupra lunii"... Dar avem īn proiect şi o lucrare teatrală complexă a unui muzician chinez, iar acest lucru va duce Kronos Quartet īn locuri inimaginabile pīnă acum. Voi lucra la acest proiect īn tot anul următor, probabil īn fiecare zi. Poate că acestea vor fi marile noastre realizări sau poate altele, nu ştiu. Muzica e mereu nouă, şi nu e o idee bună pentru un muzician să creadă că a făcut deja mult, pentru că sīnt atītea de făcut. De aceea aştept abia următoarea ocazie de a mă implica īntr-o nouă situaţie muzicală.
M.C.: Ce veţi cīnta la Bucureşti?
D.H.: Cum n-am mai fost niciodată, vom interpreta lucrări variate, mai vechi şi mai noi; vom cīnta compoziţii de Clint Mansell, Steve Reich, Jon Thorne, John Adams, lucrările unor grupuri precum Sigur Rós sau Café Tacuba... Va fi o plăcere pentru mine, Jeff, Hank şi John să cīntăm la Bucureşti şi abia aşteptăm să venim.
(Articol preluat din Dilema veche, mai 2008)
_______________________________________
|
|
