SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
Sexul īn comunism
Mihaela Miroiu, Robert Şerban, Alexandru Ofrim
07.10.2008
Dilema Veche, septembrie 2008
Eradicarea instinctului plăcerii
Pentru mine, comunismul are toate simptomele descrise de ceea ce istoricii numesc "memoria traumei". Īn consecinţă, nu am fost īn stare să tratez "neutru" şi "obiectiv" nici o temă legată de acest subiect. Cu atīt mai puţin nu mă simt īn stare să o fac īn privinţa sexualităţii.
Rīndurile de faţă sīnt o "sinegrafie" tip "matrioşca". Adică ele cuprind povestea sărăcită şi schematică a experienţelor trăite de mine, de prietenii şi colegii proximi, pe care le adun īn aceste rīnduri īntr-un "noi" generic (povestea mai largă şi mai corporală se găseşte īn cartea R 'Estul şi Vestul, Mihaela Miroiu şi Mircea Miclea, Editura Polirom, 2005). Aceşti "noi" sīntem acum oameni īntre 50-55 de ani. Cu alte cuvinte, ne-am trăit experienţa tinereţii full time īn anii '70-'80, adică post Decretul antiavort din 1966, īn plin delir dictatorial, īntr-o puşcărie generalizată la 22 de milioane de oameni. Mai frustrant decīt atīt este faptul că īn copilărie şi īn adolescenţă am prins mini-fisura de libertate şi acces la informare din anii '64-'71 (cu prelungiri tot mai vagi, pīnă īn '77). Acest respiro liber a făcut din generaţia noastră de adolescenţi una hippiotă, cu mulţi "gărgăuni" occidentali consumaţi mai degrabă ideologic, literar, muzical, petrecăreţ şi vestimentar. Genul nostru proxim şi semenii acceptaţi erau, desigur, rebelii tineri ai "societăţii de consum". Şi ei, şi noi eram anti-conservatori, anti-establishment, anti-ipocrizie. Detestam tot ce plăcea generaţiei părinţilor noştri. Formalismului şi felul īn care se īmbrăcau - pantofii cu toc, cocurile, rochiile cu briz-brizuri, costumele cu cravată sau cele muncitoreşti - īi opuneam spontaneitatea, jeanşii, cămăşile, pletele, adidaşii. Felului īn care se distrau ei (balurile organizate de sindicat), muzicii "leşinate" pe care o ascultau (orice muzică uşoară pre-Beatles) ne opuneam cu chitări şi audiţii Hendrix şi Joplin. Ceremonialul de sărbători: adunarea neamurilor īn jurul mesei cu pahare de cristal, līngă servanta cu bibelouri, īi răspundeam cu retrageri īn păduri la dejunuri muzicale. Ideilor ipocrite ambalate frumos despre puritate sexuală - obsesia virginităţii şi castitatea pīnă la căsătorie, "sexul" ca ruşine şi corvoadă -, le răspundeam cu vorbe slobode şi libertine.
Make love, not children!
Specificul nostru faţă de co-generaţionalii din Occident era limpede: ei luptau cu societatea de consum. Nu era cazul nostru. Pe ei, excentrismul şi libertatea (atīta vreme cīt nu degenera violent) nu īi costa nimic mai mult decīt afuriselile mediatizate ale conservatorilor. Pe noi ne costa: tunderea cu forţa a băieţilor, lungirea obligatorie a uniformei fetelor (pedepse minimale), scăderea notei la purtare, sancţiuni UTC, eliminări de la liceu sau chiar exmatriculări, inacces la facultăţi care presupuneau dosar curat (biografie conformistă şi fără rude īn Occident). Uneori, mai ales băieţii erau ciomăgiţi cīteva zile īn arestul miliţiei pentru vina de a fi pletoşi, eventual īn blugi. Ei, cogeneraţionalii noştri de "dincolo", au mīncat pe pīine revoluţia sexuală, mulţumind conştient deja "bunicului" Freud pentru dezlegare la "păcate", īncă din generaţia părinţilor lor. Īi ajuta o avalanşă bibliografică şi cinematografică pe această temă. Mai mult, puteau "păcătui" fără griji morale (vezi dezlegarea la plăceri pe motiv de "defulare" non-represivă care, īntre altele, atenuează agresivitatea şi revolta) şi fără responsabilităţi părinteşti (vezi inventarea "pilulei" contraceptive). Noi trăiam pe altă planetă. Freud era obiectul unor cursuri de psihologie specializate, nu era mediatizat, deci nu avea cum să creeze fani, să fie mai popular ca Gigi Becali, contemporanul. Despre revoluţia sexuală nu ştiam oficial, fiindcă pe plaiuri mioritice era doar revoluţie socialistă, dar trăgeam cu urechea la a lor, suficient cīt să prindem ideea că nu este nimic imoral īn plăcerea de a face dragoste. Īn paranteză fie spus, voi rămīne toată viaţa cu această expresie. Cea nouă, "a face sex", īmi pare tehnică, biologizantă, dezumanizantă. Cu o fiinţă umană e moral şi frumos să faci dragoste (adică să participi trup şi suflet).
Make love, not war! a fost şi lozinca noastră. Cealaltă, Make love, not children!, a fost īnsă mult mai greu de aplicat. Decretul din 1966 ne obliga practic să facem dragoste īn scopuri reproductive, nu "frivole". Desigur că nici comunismul nu putea stīrpi instinctul plăcerii. Eşuase să īl īnlocuiască cu cel al datoriei patriotic-revoluţionare: īnmulţirea constructorilor societăţii socialiste. Dar putea să īl limiteze. Cum anume? Iată cīteva metode imbatabile: vīnzarea pilulelor contraceptive era interzisă prin lege, ca şi importul de prezervative, unica marcă admisă era cea autohtonă: prezervativele Vulcan, fine ca o minge de fotbal, cu aromă de cauciuc şi sigure ca prognoza meteo. Īnchirierea camerelor de hotel sau locuinţelor era permisă numai cuplurilor căsătorite. Căminele şcolare şi cele studenţeşti erau segregate şi bine păzite de celălalt sex. Publicaţiile referitoare la sexualitate erau interzise, nu doar cele sexy sau porno, ci chiar cele educative şi de informare. Īmi amintesc o singură carte publicată "pe vremea mea". Se numea Vita sexualis, era foarte ştiinţifică şi presupunea buna cunoaştere a limbii latine. Dacă erai cultivat şi aveai răbdare studioasă, mai aflai cīte ceva. Părinţii nu erau nici ei de mare folos. Considerau că despre sexualitate se tace sau se vorbeşte īn judecăţi moralizator-prohibitive: să nu te prind, să nu mă faci de ruşine, să nu te muşte şarpele să te culci cu un băiat, viaţa sexuală e murdară şi riscantă. Diriginta mea punea cireaşa pe frişcă: ne trimitea la controale ginecologice obligatorii să īi aducem certificat de virginitate. Orele de "educaţie sanitară" la liceu erau concentrate pe igienă şi reproducere.
Partea grea era īnsă aceea că instinctul plăcerii (inclusiv al celei alimentare: cazul anilor '80) nu putea fi eradicat. Prin urmare, ne descurcam cum puteam. Funcţionau reţele de contrabandă pentru contraceptive din statele comuniste vecine, peste care nu dăduse politica pronatalistă: Iugoslavia, Ungaria, URSS. E drept că nici nu putea să fie vorba de aviz medical şi de test de risc. Farmacistele preparau "unt de cacao", un fel de supozitoare spermicid care se topeau penibil. Sexul era restrīns la zilele sigur nefertile (despre care am auzit īn mod clandestin). Abstinenţa era cultivată ca mijloc contraceptiv, mai ceva ca īn visele republicanilor duri din SUA actuale. Cei cu pile şi dare de mīnă plăteau din greu să facă cezariană ca să aibă drept la avort. Cunosc femei care şi-au făcut histerectomie, să nu mai resimtă erotismul ca pe sabia lui Damocles.
Sexul, corvoadă şi risc
Viaţa sexuală a femeilor a fost incomparabil mai grea, mai periculoasă, mai frustrantă şi mai neplăcută decīt a bărbaţilor, mai ales īn anii '80, cīnd s-a asociat cu criza alimentară şi energetică. Moşteneam din tradiţia precomunistă ideea că "bărbatul īşi face de cap, īşi ia pălăria şi pleacă!". Responsabilitatea pentru consecinţe revine femeilor care: "s-au lăsat batjocorite", "au cedat", sīnt "neserioase". Teste de paternitate nu existau. Prin urmare, puteai să devii "o femeie pierdută" (acum se numeşte liberă , cu "copil din flori" (acum se numeşte mamă singură, este o opţiune personală şi este apreciată, cel puţin īn mediile educate). Prin urmare, era mai prudent să te căsătoreşti. Dar, prin lege, sexul era "datorie conjugală", cu alte cuvinte, volens-nolens, plăcut, neplăcut, voluntar sau forţat, trebuia să te supui. Nici vorbă de incriminarea legală sau morală a violului conjugal. Povara protejării sexuale revenea femeilor, sarcina, avortul sau naşterea, la fel. Portretul unei zile banale de iarnă din viaţa unei neveste īn comunismul anilor '80 era cam acesta: trezit la ora şase dimineaţa, coadă la lapte, pregătit copii pentru şcoală, plecat la serviciu pe scara autobuzului, īngheţat de frig iarna, coadă īntre orele 16-18, īntors, hrănit familie, curăţenie, īncălzit paturile cu sticle cu apă caldă, culcat copii, spălat cu apă din oală, īncălzită cu fierbătorul, stat să facă bărbatul sex (pentru "liniştea casei", spălat părţi intime cu apă rece, iar la 12 noaptea, deşteptarea să faci mīncare fiindcă atunci venea presiunea la gaze. Nuditatea era exclusă din cauza frigului. Doar teoretic se mai revoltau tinerele neveste pe zisele mamelor lor conservatoare. Practic, ajungeau la vorba lor: da, sexul e o corvoadă şi un mare risc. Iar această percepţie repetată se resimţea, producīnd sloiuri īn relaţia intimă şi, cu timpul, o reciprocă lehamite de amorul conjugal.
Cum resursele erau puţine, iar cu banii nu prea aveai ce face, femeile atrăgătoare, mai ales cele căsătorite, aflate īn curtea responsabilităţii nataliste a altui bărbat, erau mereu asaltate să devină amante. Mai mult, cum şefii şi, īn genere, posesorii resurselor erau mai toţi bărbaţi, ele luau repede cunoştinţă cu presiunile numite "plată īn natură". Doar că, īn cazul lor, această plată la care se supuneau bărbaţii subalterni şi femeile neatrăgătoare nu consta īn damigene cu ţuică, porc de Crăciun, miel de Paşte sau, mai sofisticat, whisky, Kent, parfumuri străine, ci īn altceva. Lor li se cerea "să cedeze", cu alte cuvinte, să accepte cīteva partide se sex cu şeful, gestionarul, doctorul, securistul, secretarul de partid, măcelarul, miliţianul sau alţi bărbaţi īn a căror putere se aflau. Unele alegeau "raţional" că nu au altă cale: să obţină o gradaţie la salariu, o promovare pentru soţ, o butelie, o primă, un concediu medical, mīncare pentru copii, o aprobare pentru mamă, o indulgenţă pentru vorbe politic incorecte, un ochi īnchis pentru un avort clandestin sau pentru "procurarea ilegală de produse de contracepţie".
Mă opresc aici, altfel nu mă mai opresc.
Vreau īnsă să īnchei cu ceva foarte frumos şi foarte real. Fiindcă trupul ne era atīt de controlat, atīt de expropriat, īn compensaţie, nimeni nu ne putea opri să iubim sufleteşte, pīnă īn pīnzele albe. Dragostea, copiii, cărţile şi prietenii adevăraţi au fost marile noastre antidepresive, marile resurse de supravieţuire. Datorită lor am rămas, totuşi, oameni. (Mihaela Miroiu)
Rolul cuscrilor sīrbi īn filmele iniţiatice
Era roşu-carmin, avea o formă meseriaşă şi vreo doi-trei fluturaşi superbi, de ziceai că-s vii, imprimaţi pe ambele feţe. După ce am mai admirat-o īncă o dată, am făcut tīrgul: i-am arătat colegului de bancă la lucrare şi am intrat īn posesia minunatei cutiuţe de prezervative chinezeşti. Conţinutul lipsea, dar mi-a povestit colegu' cum arată şi la ce se foloseşte. Mda, nu prea puteai să-ţi prinzi minunea īn piept cu acul de siguranţă, pe post de insignă, cum trăgeam eu nădejde. Nici pe banca din clasă nu era indicat să o laşi, fiindcă sărea īn ochii curioşilor. Aşa că am ascuns-o īn abecedar. Dar mie īmi controla mama lecţiile şi mă ajuta să-mi fac temele. Cīnd a deschis cartea, fluturaşii mai să zboare prin casă... A īnceput un mic şi subtil interogatoriu, a apărut şi capul familiei, puneau amīndoi īntrebări discrete, ca să nu mă prind că ar fi vorba de ceva indiscret. Cam dădeam din colţ īn colţ, fiindcă nu mă aşteptam să-mi descopere chiar babacii comoara şi īncă atīt de repede. Īnsă tot ei mi-au sugerat şi răspunsul: da, exact, o găsisem la fratele tatei acasă, mi-a plăcut şi-am luat-o, da, da. Hă, hă!
Mi-a fost īnvăţătură de minte şi n-am mai lăsat la īndemīna părinţilor abţibildele cu tipe goale, nici paginile cu ţīţe uriaşe, rupte de prin reviste foarte... colorate, nici pixul pe care dacă-l īntorceai, vedeai cum īi cade doamnei din imagine rochia, dar mai ales ce se ascunde īn spatele ei; al rochiei. Şi alte... atenţii cu care colegu' mă motiva să-i şoptesc cīnd era ascultat de tovarăşa īnvăţătoare. Sau să iau cotul ca să vadă la mine-n foaie. Partenerul meu de afaceri avea acces la acele minunăţii īntrucīt tac-su era vameş. La Porţile de Fier, de unde ţării īi venea electricitate, iar unora dintre locuitorii ei - blugii, guma de mestecat, Vegeta, aspirinele Bayer, cola, brelocurile şi cărţile de joc cu doamne despuiate, dulciurile, cristalurile, antibaby, Pumele şi multe altele. De fapt, la majoritatea acelor vise pipăibile avea acces tot poporul care trecea prin "piaţa sīrbilor". La produsele erotizante, doar iniţiaţii. Şi, bineīnţeles, elevii silitori.
Cīnd elevii au īnceput să crească, iar silinţa lor să scadă, imaginile cu femei frumoase, goale, care te priveau fix şi tulburător īn ochi, au prins viaţă. Chiar īn camerele noastre! Adevărat, nu īn acel perimetru dintre cei patru pereţi unde pofteam noi (observ că am dat-o pe plural, o fi din spirit de solidaritate...), dar īn imediata lui apropiere. Īn televizor! Cuscrii noştri de peste Dunăre "băgau" nişte īnnebunitoare filme porno, cu multe cadre strīnse şi dese prim-planuri, la care, mici şi mari, membri de partid sau doar de sindicat, copii, părinţi şi - pot să jur! - bunici ne holbam īn disperare. Timp de o jumătate de an, dragii noştri vecini n-au lăsat să treacă nici o noapte fără să aprindă focurile pasiunii pe K3 (al treilea post al televiziunii publice iugoslave, unde, după ora 00.00, se petreceau full-contacte mai tari decīt īn K1). Asta s-a īntīmplat prin 1986 sau 1987 (ar trebui să-l īntreb pe Radu Pavel Gheo, fiindcă e "doctor" īn istorii romāno-sīrbe), aveam 16-17 ani, şi deja trecusem primele două niveluri ale iniţierii sexuale. La televizor. Primul nivel - Decameronul lui Pasolini.
Eram prin clasa a VI-a cīnd s-a aflat - se afla uşor, programul de televiziune sīrbesc era tradus, apoi multiplicat la maşinile de scris ale instituţiilor comuniste mehedinţene şi răspīndit ca un manifest... liberal - că vineri noaptea va fi un film fierbinte. Era iarnă, frigul din apartament ne obliga pe toţi Şerbanii - noroc că nu eram decīt trei - să dormim īn acelaşi pat. Eu, īntotdeauna la perete. Doar că īn seara aia, cīnd mi-a venit vremea de culcare, m-am cerut la margine. Cred că am găsit şi o explicaţie plauzibilă pentru profanarea tradiţiei. De fapt, am vrut să văd filmul, mai ales că a doua zi doar asta se discuta la şcoală şi picai de papagal dacă erai prins că n-ai văzut "fazele". Iar dacă ai mei tot se uitau... M-am īntors pe partea dreaptă, m-am prefăcut că dorm şi am privit liniştit īn dulapul cu haine, unde se oglindea nu Cetatea Neamţului, ci un film din care n-am īnţeles nimic (sonorul era... mut, să nu mă trezesc, cică, scrisul nu se vedea mai deloc). Ca să nu fiu ipocrit (de mic!), nu lumea lui Boccaccio, nici personajele lui Pasolini ori maniera lui de a evoca Evul Mediu mă interesau pe mine, ci acele cīteva scene care mi-au dezgheţat complet toate oasele. Şi cartilagiile... Scene care m-au păstrat īn rīndul lumii (bune) de la Şcoala generală nr. 2, care văzuse povestea şi nu prididea să o īmpărtăşească amărīţilor ce n-aveau dulapuri cu televizor... īncorporat. Scene care m-au determinat să citesc imediat cartea (am descoperit-o rapid īn biblioteca tatei) şi să-mi stimulez astfel, printr-un act profund intelectual, imaginaţia. Iniţierea mea s-a cizelat - nivelul II - cu ocazia primului Maratonski Film. '84 sau '85. Memoria asta... De vineri seara, ora 21, pīnă īn dimineaţa zilei de luni, televiziunea iugoslavă a programat filme īn cascadă, de la cele de acţiune şi dragoste, pīnă la comedii şi SF-uri. Printre ele, Ultimul tango la Paris. Unul dintre prietenii mai mari, cu care jucam baschet pe maidan, m-a atenţionat că e musai să-l văd, fiindcă are o secvenţă pe care n-o voi uita īn veci. Protagoniştii ei: Marlon Brando, Maria Schneider şi o bucată de unt. Cum ai mei, săracii, stăteau ore īn şir la cozi ca să prindă jumătate de pachet pe care scria "Unt de masă", am făcut ochii mari şi, pe la 4 dimineaţa (uite că-mi amintesc ora!), am văzut că atīt de preţiosul produs lactat nu se punea cu succes doar pe pīine. Interesant mi se pare acum, la atīţia ani distanţă, că nu m-a īncercat revolta īmpotriva capitaliştilor risipitori, cu toate că fusesem făcut UTC-ist doar de cīteva zile... (Robert Şerban)
Tot ce trebuia să ştim despre sex (din cărţi)
Īn Romānia comunistă, primele cărţi de popularizare pe temele vieţii sexuale au apărut īncepīnd cu anul 1967. Cu un an īnainte, Ceauşescu promulgase celebrul decret de interzicere a avortului, prin care se inaugura o nouă politică demografică, pronatalistă. Decretul a fost acompaniat de "indicaţii de partid şi de stat", menite să influenţeze comportamenul reproductiv al romānilor. De aici "unda verde" dată apariţiei acestui gen de literatură medicală şi para-medicală destinată să vulgarizeze cunoştinţele ştiinţifice īn domeniul sexualităţii, să orienteze viaţa intimă a cuplului. Investigarea acestor texte este deosebit de interesantă pentru istoria ideilor şi a reprezentărilor, discursul medical din toate timpurile īnscriindu-se nu numai īntr-un anumit stadiu al cunoaşterii ştiinţifice, el avīnd relevanţă şi īn īnţelegerea altor contexte: sociale, politice, ideologice, filozofice, morale etc. Domeniul sexualităţii a inspirat mereu discursuri normative, coduri de comportament, reguli şi constrīngeri. Īn anii comunismului, materialele destinate educaţiei sexuale au fost scrise nu numai de medici, ci şi de psihologi, pedagogi, sociologi, metodişti, activişti, ziarişti etc.
Puţine sīnt cărţile de educaţie sexuală de dinainte de '89 care se rezumă strict la o privire ştiinţifică. De regulă, ele sīnt "pe linie", reflectă ideologia PCR, au o dimensiune propagandistică, sīnt contaminate de ideologia regimului, de clişeele politice. "Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate", "formarea omului nou", "grija faţă de familie", "etica şi morala socialistă" - toate acestea implicau controlul şi supravegherea populaţiei de către structurile statului totalitar. I. Vinţi, īn Sfaturi pentru tinerii căsătoriţi (1975), afirma că "societatea veghează la orientarea vieţii sexuale pe făgaşul util şi poate asigura un ritm potrivit de creştere a populaţiei". I. Vinţi şi C. Pascu īn Adolescenţa şi sexualitatea (1983) consideră că principiile educaţiei sexuale trebuie să ducă la formarea unor "convingeri derivate din normele şi principiile moralei comuniste", temeinica lor īnsuşire fiind o sarcină educativă a medicilor şi a activiştilor organizaţiilor de tineret: "să supraveghem dezvoltarea erotismului puberal şi postpuberal, pentru ca el să nu degenereze" şi să "ducă la o decădere fizică şi morală". Nu lipsesc comparaţiile cu "morala sexuală occidentală", referinţele la "aşa- zisa revoluţie sexuală contemporană" complet străină "tineretului socialist" a cărui principală caracteristică este "aspiraţia spre autorealizare prin intermediul afirmării de sine īn activitatea profesională". (Valentina Liciu, Pregătirea pedagogică a adolescenţilor pentru viaţa de familie, 1975).
Condamnarea erotismului
Īn prefaţa la un īndrumar metodic, Educaţia sexuală (1979), academician Ştefan Milcu propunea "integrarea educaţiei sexuale īn conceptul de familie" pentru că "īn acest fel se evită riscul echivalării sexualităţii cu erotismul". Firul roşu care străbate īntreaga educaţie sexuală comunistă este restrīngerea sexualităţii la cadrul marital şi īn scop procreator. Ideea nu este nouă, principiile moralei comuniste īnscriindu-se īn modelele mai vechi de reprimare a sexualităţii. Ca şi teologii creştini, puritanii "tovarăşi" propovăduiau că sexualitatea ne-a fost dată numai pentru procreare. Erotismul, plăcerea carnală sīnt "păcate" condamnate acum nu de o morală religioasă, ci de una laică, la fel de rigidă. "Să fim convinşi noi, să-l convingem pe adolescent că firescul este acela de a pune sexualitatea īn slujba reproducerii" (Vinţi, Pascu). Sexualitatea legitimă este doar cea din interiorul căsătoriei. Condamnarea erotismului apare frecvent īn aceste "manuale de sexologie". Radu Dumitriu īn De vorbă cu tinerii (1968) vorbeşte despre "satisfacţiile efemere ale actului sexual", acuză "acuplarea bestială care īnseamnă a renunţa la adevăratele bucurii ale dragostei". Foarte puţini autori se referă la practicile contraceptive, iar cei care o fac nu le recomandă, insistīnd pe dezavantajele lor. "Planificarea familială" are īnţelesuri specifice, nicidecum opţiunea liberă a cuplului de a alege momentul conceperii şi recomandări privind folosirea metodelor contraceptive. Pentru Vinţi şi Pascu ea este "o igienizare a reproducerii" care favorizează creşterea natalităţii "cu eforturi de a limita avortul, naşterea prematură, eredităţile disgenice şi īn general rebuturile reproducerii".
Aproape nimic despre "poziţiile sexuale" īn cărţile cu sfaturi pentru tinerii căsătoriţi. Raportul sexual trebuia făcut numai īn poziţia numită "normală", "clasică", "caracteristic umană": bărbatul deasupra femeii. Poziţia "posterioară" era recomandată de medici doar cuplurilor cu probleme de sterilitate, iar femeia are voie să stea deasupra bărbatului doar dacă acesta este gras! O frecvenţă a relaţiilor sexuale mai mare de 3-4 ori pe săptămīnă era considerată dăunătoare sănătăţii. Repetarea actului sexual de către tinerii căsătoriţi, īn cursul aceleiaşi "reprize", era descurajată pentru a nu epuiza "forţele intelectuale, īntr-o perioadă importantă de formare" (V. Niţescu, Adolescenţa, 1985). Maria Alecu-Ungureanu, īn Viaţa sexuală şi căsătoria (1968), recomanda un singur act prelungit pentru că astfel "bărbatul evită un obositor consum de energie nervoasă şi pierderea unei cantităţi prea mari de spermă", īn plus, repetarea nu ar duce la atingerea "aceluiaşi nivel al intensităţii voluptoase". Interesant este faptul că aceste concepţii ale "economiei spermatice" se regăsesc īn medicina occidentală a īnceputului de secol XIX!
Sexul premarital este combătut, el fiind "distrugător fizic şi moral", "rezolvarea ideală a problemelor sexuale este căsnicia"; "contactul sexual la adolescenţi nu este necesar pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii" (Vinţi, Pascu). Raporturile premaritale "determină perturbarea procesului de īnvăţămīnt, de pregătire multilaterală a tinerilor" (Niţescu). "Graba, nerăbdarea biologică trebuie disciplinată şi īnfrīnată" (Liciu). Autorii propun adolescenţilor un efort de sublimare şi de asceză. Tinerii trebuie lămuriţi că esenţială "nu este satisfacerea pornirilor animalice din om, ci sublimarea instinctului sexual īn sentimentul superior al iubirii" (Vinţi, Pascu). Adolescenţii erau sfătuiţi să facă mult sport, să muncească şi să īnveţe, să īşi reorienteze energia īn slujba marilor idealuri ale socialismului. Or, lucrurile nu stăteau chiar aşa: īntr-un material de uz intern din 1979 se recunoştea că sarcinile prenupţiale, la adolescente, reprezentau 11,5% din totalul naşterilor.
Subversiunea viciului solitar
Īn aceste cărţi destinate tinerilor găsim aluviuni ale unor vechi concepţii teologice şi medicale. Biserica aruncase anatema asupra plăcerilor solitare, iar medicina secolului al XIX-lea a avut o adevărată obsesie colectivă referitoare la masturbarea adolescenţilor. "Dezbărarea de acest obicei" este abordată de către toţi autorii consultaţi. "Consecinţele sīnt multiple: o continuă stare de moleşeală, nimic nu-l mai atrage, de nimic nu īi mai vine să se apuce" (Dimitriu). Totuşi, tineretul socialist este şi īn acest caz superior celui capitalist. Solicitarea vizuală din Occident măreşte numărul onaniştilor, duce la o "stare de excitaţie declanşată de accesul la producţiile pornografice. Străini de artificiile publicitare pseudostimulatoare, tineretul din ţara noastră beneficiază, prin educaţie şi idealuri, de o abordare din cele mai ştiinţifice şi mai sănătoase a acestor probleme" (Niţescu). Printre mijloacele profilactice recomandate: munca fizică, sportul, "decenţa vestimentară", evitarea "lenevirii īn pat", "scăderea excitabilităţii sexuale cu sedative" (să fie adevărate poveştile despre bromura din ceaiul soldaţilor?). Părinţii sīnt sfătuiţi să "controleze cu tact cercul de prieteni, literatura pe care aceştia o citesc, spectacolele de film, teatru şi muzica frecventată" (Niţescu). Viciul solitar se opune idealurilor colectiviste ale societăţii, de aceea, pe līngă controlul parental este necesar şi cel social: "viaţa īn colectiv supravegheată" (Vinţi, Pascu). Se pare că această practică era văzută tot ca o "rămăşiţă a mentalităţii burgheze", individualiste, de vreme ce: "astăzi este mai puţin frecventă, deoarece viaţa īn colectiv, sportul, participarea la spectacole" exercită "o neutralizare salutară (prin sublimare) a pulsiunii sexuale. Totodată, sportul īntăreşte autocontrolul, iar viaţa īn colectiv duce la o desconsiderare īndreptăţită a plăcerilor solitare şi a actelor făcute cu ruşine, pe ascuns" (Victor Săhleanu, Omul şi sexualitatea, 1967). Realitatea era cu totul alta, tocmai viaţa īn comun, īn internate, favoriza īnvăţarea acestei practici (ca şi a "miturilor" adiacente: se spunea că duce la orbire).
Multe din aceste cărţi au făcut parte din lecturile adolescenţei mele. Nu pot decīt să constat distanţele incalculabile şi diferenţa radicală faţă de mediul actual īn care tinerii se "pregătesc pentru viaţă". Pe la vīrsta de 13 ani, băiatul meu s-a arătat tare mirat că īnainte de 1989 nu apăreau īn Romānia publicaţii gen Playboy. Spre marele nostru amuzament, a exclamat plin de compătimire: "Mare incultura pe vremea lui Ceauşescu!".(Alexandru Ofrim)
_______________________________________
|
|
