SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
33. Old ţuiski...
Vlad Muşatescu
11.10.2008
- Te omor! Te sfīşii cu dinţii, cioflingarule! Unde-i esenţa divină?
După timbrul glasului, mieroso-popesc, aş putea afirma că-i vocea lui Gulliver Naiba. Īnsă vocabularul, vulgar şi īmbibat de agresivitate, mi se pare impropriu bătrīnului mag, care vorbea blajin şi se adresa interlocutorului numai cu "Stăpīne!".
Grupul nostru, plus tanti Raliţa şi autostopistul aşteptăm cu toţii, īncremeniţi, continuarea dialogului de la distanţă. - Lasă-l pe mīna noastră, nenişorule, că stoarcem din el toate esenţele, nu numai de vin, ci şi de ţuică, vişinată, coniac cinci stele, orice vrei şi ce nu vrei...
Lae al lui Parşolea, căci el era, prezintă evidente īnclinaţii spre maniera forte.
Īl dau la o parte pe tovarăşul Autostop din dreptul uşii, īmi fac loc şi mă plec cu ochiul la gaura cheii. Din pricina surprizei, dau īndărăt brusc. Le explic febril, aproape bīlbīindu-mă:
- Cred că sīntem victimele unor vrăji, dacă nu chiar ale unor proceduri oculte, din cele mai enigmatice...
- Grasule - mă īntrerupe Milica Manzur -, ştii prea bine că nu există aşa ceva... Ce-ai văzut?
La fac semn să-şi apropie capetele. Drept care urmează un carambolaj multiplu, īnsă cu rezonanţe din cele mai diverse.
- L-am văzut pe Naiba!... Īn dublu exemplar... E ceva de groază... Doi Gulliveri, īmbrăcaţi la fel. Ceilalţi sīnt, īnsă, unicate. Lae al lui Parşolea, Tiţu de la Adīncuri, īncă un măgădan bălai, pe care nu-l cunosc, dar care trebuie să fie nepotul lui Lae, precum şi dentistul nostru... Fraţilor, nu-i uman ce se-ntīmplă, după cum prea bine se exprimă tanti Raliţa!
- Omule, lasă comentariile - grăieşte şi Iermolai Bīc, frecīndu-şi insistent fruntea -, spune-ne, mai bine, ce fac acolo, de ce se ceartă?
- Ce să facă? Bine... Gulliverii vor să-l strīngă de gīt pe Tulli Pompadur, Parşolea īl ţine de picioare, iar Margiolea, de mīini...
- Splendid! Excelent! - izbucneşte Geca Leoveanu-Zbanţ, nespus de fericit şi īncīntat. Dar ălălaltul nu-i ajută?...
- Nu ştiu dacă se poate numi chiar ajutor operaţia pe care o efectuează nepotul lui Parşolea, dar l-am văzut turnīndu-i pe gīt nişte lichid... Probabil vreun īntăritor... Dintr-o canistră mică, de cinci litri...
Īn timp ce relatez spectacolul vizionat prin gaura cheii şi răspund īntrebărilor din public, piesa ce se desfăşoară dincolo de cortina uşii continuă. Tulli Pompadur gīlgīie ca un canal desfundat, numai cīteva clipe, apoi īncepe să ragă:
- Tīmpiţilor, v-am spus s-aveţi răbdare! Esenţa e-aproape gata... Mai trebuie doar s-o concentrez... Daţi-mi drumul...
Un bufnet īnfundat, urmat de cīteva plesnituri seci ca nişte īmpuşcături de apă, mă īndrituieşte să cred că dentistul şi-a atins scopul. Cīnd īmi duc iarăşi ochiul la punctul de observaţie, priveliştea īmi confirmă supoziţiile.
Tulli Pompadur e culcat pe duşumea, la orizontală, īn vreme ce Parşolea şi Tiţu īl pălmuiesc cu rīndul. Pesemne că-i leşinat, iar dīnşii īi acordă primul ajutor. Cei doi Gulliveri, īnfundīndu-şi meloanele pe ceafă, īl ridică pe dentist de subţiori şi-l stropesc cu lichidul din canistră. Tulli īncepe să strănute, după care şopteşte cu glas stins:
- Nu risipiţi materialul, că n-o să mai am din ce prepara esenţa! Lăsaţi-mă să-mi duc experienţa pīmă la capăt! De anul trecut muncesc la descoperirea asta, epocală...
- Pune-te pe lucru, nenorocitule, c-altminteri te smintesc! - īl consiliază binevoitor Gulliverul din dreapta.
Mă ridic de la nivelul periscopului şi privesc entuziasmat la companionii mei.
- Pīnă dezlegăm enigma lui Gulliver Naiba īn dublu exemplar, sīnt convins că ne aflăm īn posesia misterului comorii din peştera Guşteriţa. Acum ştiu ce reprezintă "esenţa divină"! Precis că grota are un izvor neobişnuit, extrem de rar pe glob, din care ce credeţi că picură?
- Ţuică! - exclamă Guţă al ţaţei Palagheia. Două cisterne a umplut nenea Gulliver. I-a pus Dumnezeu mīna īn cap... La 20 de lei sticla, se face om!...
Dezamăgit de nivelul ştiinţific al şoferului, īmi continui expunerea:
- Apă, dragii mei! Apă...
- Păi, ce-ai fi vrut să curgă, maestre? Benzină, petrol lampant, motorină?... - mă ia īn derīdere buna mea prietenă, doctoriţa Milica Manzur, hlizindu-şi dantura naturală.
Nici dīnsa n-a stat prea bine cu chimia.
Totuşi, deoarece grupul de comando aşteaptă lămuriri, le satisfac curiozitatea:
- Apă grea! Aşa cum există numai īn Norvegia! N-aţi văzut la televizor filmul "Bătălia pentru apa grea"?
Lumea se uită la mine ca la a zecea minune a universului. E şi normal, dată fiind importanţa descoperirii mele.
Numai autostopistul zīmbeşte neīncrezător, privindu-mă surprins. Ori m-a recunoscut, deoarece şi eu sīnt pe punctul de a-mi reaminti unde l-am văzut, ori e cutremurat de revelaţie. Pīnă să decidă pentru care din variante optează, mă roagă destul de respectuos:
- Maestre Conan Doi, ce-ar fi să vă reluaţi postul de observaţie, să urmăriţi cum prelucrează dentistul "apa grea"?
Deşi sīnt stupefiat de faptul că-mi cunoaşte pseudonimul literar, cu atīt mai mult cu cīt n-am publicat īncă nici unul din cele şase romane, dau urmare īndemnului său, interesat şi eu de desfăşurarea īn continuare a spectacolului de dincolo de uşă.
Īntrucīt gaura cheii nu-mi mai este suficientă, iar nivelul discuţiilor crescuse īn intensitate (minimum 90 decibeli!), īmi īngădui să īntredeschid niţel uşa care dă spre laborator, spre spaima asistenţei. Īşi reţin cu toţii răsuflarea, aşa cum procedez şi eu, iar uşa scīrţīie infernal. La fel de infernal, īnsă, urlă şi Tulli Pompadur:
- Măi tu măi, feriţi-vă din dreptul ceaunului! Pericol de explozie! Nu vă băgaţi oala unde nu vă fierbe nasul!...
Cine ar mai avea răbdarea necesară, cīnd aude pomenindu-se de iminenţa unei deflagraţii, să fie atent la un banal scīrţīit? Coechipierii mei se īmbulzesc urgent, īnsă nu-nainte, ci īn sens invers, iar eu, lipsit de orice sprijin, mă reazem de uşa care se deschide total.
Nimeni n-are timp să se ocupe de noi şi mai ales, de mine. Echipa adversă, din interiorul aşa-zisului laborator, s-a adunat īn jurul ceaunului, īn ciuda avertismentului lansat de Pompadur.
Bīrīitul sinistru, al unui arzător de aragaz supradimensionat, mult mai mare decīt cel de 2000, pe care-l am la soba din Calea Moşilor, creează īn īncăperea alchimiştilor o atmosferă terifiantă, tensionată la extrem, dar şi groaznic de fierbinte. Valurile de căldură răzbesc pīnă la noi, determinīndu-ne să transpirăm din ce īn ce mai abundent.
Cei doi Gulliveri īşi dau meloanele cīt mai pe ceafă şi-şi şterg frunţile cu dosul palmelor, privind extaziaţi la lichidul care fierbe īn găvanul ceaunului. Lae la lui Parşolea, cu minicanistra īn braţe, īl supraveghează pe Tulli, īn vreme ce Tiţu de la Adīncuri se trage īn spatele felcerului, gata pentru orice eventualitate.
Acum sīntem şi noi pregătiţi pentru orice eventualitate, strīns uniţi īn pragul uşii. Abia de-ncăpem. Numai tovarăşul Autostop s-a dat mai la o parte, notīndu-şi ceva īntr-un blocnotes. Tanti Raliţa, cu ochii cīt cepele, mestecīnd īntre buze o "mărăşească" stinsă, mă īntreabă īn şoaptă:
- Al, băieţelule, ce punct de fierbere are apa grea?
- Mare, tanti Raliţo, mare, de vreme ce nu-i folosită la prepararea cafelelor tale distrugătoare şi nici a ceaiului de plante medicinale...
- Bine că m-ai liniştit - răsuflă uşurată mătuşă-mea. Īnseamnă că ăia de-acolo, īn nici un caz n-au pus de cafea!... Ce rost avea, la ora asta!
Tulli Pompadur, scăldat de năduşeală, dirijează operaţiile din jurul ceaunului, total năuc de parcă ar fi căzut īntr-o transă hipnotică.
Īnconjurat de aburii care ţīşnesc īn şuvoaie din recipientul pus deasupra arzătorului şi care īncepe să trepideze din pricina clocotelor lichidului, dentistul tresare brusc, dă impresia că se trezeşte dintr-un coşmar, după care īncepe să urle disperat:
- Acuma! E gata! Parşoleo, măi tu măi, nu mai sta ca tontul, toarnă repede concentratul!...
Lae al lui Parşolea, care uitase de canistra pe care o īmbrăţişase pătimaş, zvīcneşte brusc, rămīne cīteva clipe pe gīnduri, după care o īntoarce cu gītul īn jos. Lichidul se varsă gīlgīind pe podea, răspīndindu-se īntr-o băltoacă.
- Īn ceaun, Parşoleo, nu pe jos! Nu risipi esenţa īntru amintirea morţilor, că nu sīntem la parastas! - răcneşte Tulli Pompadur, aproape plīngīnd de necaz. Ce-i cu tine, măi tu măi, ai īnnebunit!... Mai repede, pīnă nu se goleşte canistra!...
Responsabilul cooperativei manevrează invers recipientul, īntorcīndu-l īn poziţie normală, după care toarnă conţinutul, atīt cīt mai rămăsese, īn ceaunul de pe pirostriile instalate deasupra arzătorului de gaze.
Nu se declanşează nici o explozie, aşa cum mă aşteptasem. Dimpotrivă, īn ciuda temperaturii fantastice, amestecul actual din ceaun fīsīie penibil, dar răspīndind un imens nor de fum. Un fum galben-verzui, care bănuiesc să fie, mai curīnd, o nebulozitate de vapori de hidrogen sulfurat. Atīt de trăznitor pute smogul că īncepe să ajungă şi pīnă la organele noastre olfactive.
Tulli Pompadur, apucīndu-se cu mīinile de bogaţii favoriţi, pe cap neposedīnd decīt o impresionantă chelie, ia rapid de pe foc ceaunul, dar īl răstoarnă din pricina grabei şi porneşte să se vaiete:
- Nenorocitule! M-ai distrus! Ai stricat compoziţia, cīcīindu-te cu canistra aia blestemată! Te-ai mişcat ca o gīlmă, ca un tăntălău... Ce mă fac acuma, măi tu măi?... Spune-mi, ce-am să fac? Vaporii, din pricina răsturnării recipientului, sporesc īn intensitate, īncīt abia se mai vede om cu om.
Tiţu Margiolea, bufetierul de la Adīncuri, văzīnd că Parşolea nu-i capabil să răspundă dentistului, fără să mai ceară cuvīntul, īi răspunde acestuia niţel cam nervos:
- Dacă nu ne dai imediat materialul, ai să faci pe tine!... Ne duci cu esenţa asta de peste un an... Unde-i? Ziceai că-i gata! Scoate-o numaidecīt, că-ţi pocesc figura... Am băgat o groază de bani, toată agoniseala noastră, şi-acuma, cīnd bīlciul e-n toi, ne laşi de izbelişte? Ce facem cu patru camioane de sticle?
Gulliverii, lipsiţi total de prestanţa pe care-o poseda Naiba, cel cunoscut de mine, īşi trag fiecare cīte-o palmă īn frunte, pentru ca, apoi, după ce-şi īndreaptă meloanele, să-l cuprindă īntre ei pe Tulli, pare-se destul de strīns, deoarece dentistul hīcīie penibil, şi să-l scuture violent, atīt de brutal, īncīt favoriţii i se transformă incredibil īntr-o coafură vīlvoi, dar pe creştetul capului. Unul din Gulliveri, car īnsă nu poate fi identificat, īi cīntă la ureche:
- Spune, cīt mai degrabă, cui ai vīndut pontul?
Pompadur, cu timpanul maltratat de dulceaţa acidă a glasului Naibii, īi priveşte nedumerit:
- Poate vrei să zici palapontul, măi tu măi! Dar ăsta se foloseşte la dinţi, nu la esenţa pe care am descoperit-o... Şi cum s-o vīnd, din moment ce sīntem asociaţi?
Frecvenţa cu care-i scuturat dentistul creşte, iar acelaşi Gulliver solicită amănunte:
- Cu cine te-ai asociat, escrocule? Nu cumva cu Polina? După ce tot timpul ai fost omul nostru?
- Ba da! Ba da! - răspunde cu glas tremurat dentistul, pesemne din pricina agitaţiei locomotrice pe care i-o imprimă cei doi Gulliveri. Nu mi-aţi băgat-o voi pe gīt, silindu-mă s-o primesc īn combinaţie?
- Atunci, unde-i? De ce nu-i aici? V-aţi unit amīndoi, cioflingarilor, să ne furaţi comoara!
Vaporii continuă să cuprindă nu numai īncăperea presupusului laborator, dar şi vestibulul unde ne aflăm noi, echipele reunite, care privim nedumeriţi şi ascultăm intrigaţi conversaţia găinarilor.
Dentistul, nemaisuportīnd acuzaţiile, intră direct īntr-o criză isteroidă:
- Să mă unesc eu, cu Polina? Nu, fraţilor! Am făcut tot ce era posibil, am lucrat zile şi nopţi, să fabric īn producţie de masă esenţa noastră... Ce să fac, măi tu măi?... N-a reuşit! Pesemne c-am greşit pe undeva, la formula chimică... Dar nici n-am fost ajutat... Dacă nu mi-o băgaţi pe gīt pe moaşă, poate izbuteam... Dar cīnd să fiu atent la ce lucram, de vreme ce, tot timpul, trebuia să fug de ea?... Că femeia asta nu-i om, ci fiară!
Acuma, ştiu precis că Polina-i moartă. Pompadur a ucis-o cu sīnge rece. Mai īntīi, ca să-şi elimine un asociat, iar apoi, ca să scape de īnsurătoare. Unde i-o fi pitit cadavrul?
Un uragan ne izbeşte din spate, dīndu-ne de-o parte şi de alta, ca pe nişte nemurici, trece printre noi, vijelios, dīnd năvală īn laborator. Fumul puturos porneşte īn direcţia noastră, dar din pricina curenţilor de aer puşi īn mişcare, atmosfera se mai limpezeşte şi avem posibilitatea s-o admirăm pe Polina Ţilimindriu, īntoarsă de pe lumea cealaltă, activīnd pe post de tigresă.
- Fiară zici, Tulli dragă? Las' că-ţi arăt eu ce-nseamnă fiară!
Dintr-o simplă mişcare, de parcă ar fi smuls un fulg de pe rochie, īl suflă pe dentist dintre cei doi Gulliveri, īl propteşte bine pe picioarele personale, după care īi trăsneşte o pereche de palme bubuitoare.
Bietul Tulli Pompadur, īnsufleţit de evenimente, capătă o īngrijorătoare mişcare de balans. Īnsă moaşa īi restabileşte imediat echilibrul, administrīndu-i un ghiont īn stomac. Felcerul se apleacă respectuos īnainte, făcīnd o reverenţă graţioasă, prilej pentru Polina de a-i răspunde cu aceeaşi monedă, turtindu-i nasul c-un pumn magistral, pe care l-ar fi invidiat şi echipa noastră olimpică de box. Apoi, fiindu-i milă de fostul bărbat ideal, īl īmbrīnceşte peste ceaunul răsturnat.
Nu ştiu cīt s-o fi răcit īntre timp recipientul, īnsă-i posibil să nu se fi răcit suficient, deoarece Tulli răcneşte ca din gură de şarpe, străduindu-se să-şi dezlipească fundul pantalonilor de pe metalul lipicios, mīnjit de soluţia care fiersese īntr-īnsul.
- Şi cīte speranţe mi-am pus īn tine, dragă Tulli, că erai băiat descurcăreţ şi muncitor, plin de bani şi iniţiativă! Cīnd m-am luat după nenea Lae, că zicea că mi-i unchi şi-o să ne fie naş, credeam c-o să ne umplem de bani cu invenţia ta... Comoară! Aşa-i ziceai, scumpul meu dentist! Comoară! O picătură īn fiecare sticlă şi orice poşircă se transformă īn ţuică bătrīnă... Unde-i esenţa, specialistule?
Observīnd ceaunul eliberat din īncleştarea cu Pompadur, Polina Ţilimindriu īl īnşfacă de toarte şi-l trīnteşte peste melonul lui Gulliver Naiba, cel din dreapta. Apoi, īl scoate urgent, cu melon cu tot, şi-l īncearcă şi pe capul celuilalt.
- Va să zică-s o cioflingară, hodorogi slabi de minte! Īmi păparăţi banii de zestre, ca să fabricaţi poşircă din zahăr şi morcovi, şi s-o vindeţi la iarmaroc... Două cisterne, hai? Unde-i esenţa?... Unde-s bănuţii mei?...
Nemaiaşteptīnd un răspuns, moaşa se dezlănţuie. Īi pocneşte zdravăn pe Parşolea şi Tiţu din Adīncuri, apoi īl otīnjeşte şi pe văru-său, măgădanul, sparge tot ce īntīlneşte īn cale, rupe scaune, rafturi, aparatura lui Tulli se transformă īn deşeuri, protezele zboară īn cele mai neaşteptate direcţii, īnzestrīndu-i pe toţi cu dinţi pentru eternitate.
Gulliverii se-adăpostesc dinaintea urgiei īn gura de aerisire, unde, de fapt, nu-i loc decīt pentru o singură persoană. Dar ce nu face omul la nevoie? Se-ndeasă cīt pot, pīnă se dărīmă imensul tub de tinichea. Acuma zac la pămīnt, īncercīnd fiecare să iasă pe la capetele burlanului. Polina Ţilimindriu aleargă de la un colţ la altul al laboratorului, īncercīnd să descopere noi obiective de demolare.
Īnmărmuriţi de violenţa dezlănţuirii pe care o manifestă primitiva, nu īntreprindem deocamdată nimic.
- Omule?
Acelaşi īnnebunitor Iermolai Bīc. Ce mai vrea?
- Omule, tot aşa puţea şi apa grea din filmul ăla norvegian?
Merită un răspuns pe măsura īntrebării sale, pur onirice:
- Sigur că nu! Pentru că filmul era numai īn alb-negru şi nicidecum īn culori!...
Tulli Pompadur depune eforturi lăudabile de recăpătare a verticalităţii, īnsă moaşa nu pare să fie de acord. Izbucnind īntr-un hohot de plīns homeric, pune mīna pe arzătorul stins de mult, īl ridică asemeni unei bīte şi porneşte să-l roteacsă deasupra scăfīrliei dentistului (pe care nu-l văd bine), declamīndu-i:
- Tulli dragă, omul meu scump, mi-ai īnşelat toate aşteptările, acuma sīnt ca şi văduvă sau voi fi peste cīteva clipe, iartă-mă şi n-am să te uit, adio, adio şi īncă o dată adio!...
Tanti Raliţa, care asistase entuziasmată la evenimente, intervine fulgerător:
- Fraţilor, nu-i uman ce se-ntīmplă! Opriţi-o pe nebună!
Şi, fără să mai aştepte aprobarea noastră, se repede īn pseudolaboratorul dentistului. Īnsă Polina nu mai poate fi oprită. Arzătorul demarează īn direcţia felcerului. Spre norocul său, īnsă, nu-l nimereşte. Ci aterizează īntre cei doi Gulliveri. Care, urlīnd de durere, dau un semnal de alarmă generală:
- Fugiţi! Fiecare cum poate!
Căutătorii esenţei divine sprintează spre ieşire. Īnsă grupul nostru, īngrijorat de intervenţia lui tanti Raliţa, care se afla de mult īn mijlocul īncăperii, decolează īn sens invers. Impactul se produce fără pagube materiale, nemaifiind nimic de spart şi rupt, īnsă cu notabile traume psihofizice.
Sīntem cu toţii pe jos, tīrīndu-ne īn patru labe, descurcīndu-ne din vermuiala umană care mişună īn laborator, īncercīnd zadarnic să ne recunoaştem unii pe alţii.
Unul din Gulliveri, adīnc īndurerat de cele petrecute, mai ales din pricina arzătorului receptat īn ţurloiul stīng, mai apucă să tragă concluziile şedinţei:
- V-am spus să fugiţi! Sīntem īn mīna Miliţiei economice!
E clar că bătrīnul mag, nu ştiu care din ei o fi cel autentic. Delirează īn stare de şoc.
- Domnule Gulliver, nu-i nici o Miliţie, sīntem noi, Conan Doi şi un grup de cetăţeni din Colţiilupchii, plus cīteva persoane din provincie, tanti Raliţa, mătuşă-mea, şi-un autostopist, cules de pe drumuri...
Cetăţeanul Autostop, singurul care nu se avīntase īn incinta catastroficelor evenimente, zīmbeşte blajin, aprinzīndu-şi o ţigară:
- Maestre Conan Doi, cetăţeanul Gulliver Naiba are perfectă dreptate... Miliţia e-aici, reprezentată prin persoana mea... Mă mir că nu m-aţi recunoscut... Doar ne-am mai īntīlnit, la pensiunea Mariţei Nachtigal, la Posada, cu prilejul morţii inginerului Gaterek...
Imediat mi se aprinde o diodă, transistor sau lampă, că nu mai ştiu ce-mi funcţionează acum. E simpaticul căpitan de Miliţie, de la Comarnic, cel care condusese ancheta.
Tanti Raliţa, sută la sută zīmbet, se adresează căpitanului:
- Sper că nu voi fi amendată pentru transport ilicit de pasageri... Nu-i aşa, tovarăşe căpitan? Pentru că şi dumneavoastră v-aţi folosit de maşinuţa mea... Altminteri, n-ajungeaţi pīnă aici... Şi vă mai pot fi de ajutor. Tot timpul m-am īntrebat de ce i-oţi fi zicīnd Gulliver bătrīnului, mai ales cīnd sīnt doi... Păi, ştiţi cum īi cheamă?
- Da! - răspunde extrem de calm căpitanul.
- Ştiaţi că unul din ei e popa Gulie, parohul bisericii din bariera Dristorului, dat afară din cadrele de specialitate, de-al naibii ce era? Iar că frate-său, Niţă Gulie, avea băcănie cu mărfuri de speculă, chiar īn dosul bisericii?... Pīnă īn 1948, cīnd a fugit īmpreună cu Bică, adică răspopitul, de nu le-a mai ştiut nimeni de urmă... Şi asta ştiaţi?
Fostul Autostop zīmbeşte īn continuare, după care atestă:
- Da! Totul se ştie acum şi este īnregistrat!
Tanti Raliţa, deşi īncerc s-o temperez, trăgīnd-o de mīnecă pīnă īi desprind lejer bluzonul, nu se mai poate stăpīni:
- Păi bine, măi fratele meu, nu-i uman ce se-ntīmplă! De ce nu ne-ai spus nimic? - Nu-i greu de răspuns, dragă tovarăşă Raliţa! - īi răspunde blajin căpitanul. Am preferat să vadă şi s-audă lumea, toţi cei de faţă, cīt de naivi pot fi unii cetăţeni, imaginīndu-şi că se poate trăi, nemuncind, pe spinarea altora... Dar vom mai afla mult, după ce-i vom pune īn stare de funcţionare, pentru că, deocamdată, sīnt cam obosiţi, după cum observă cu toţii! Sper că ne veţi da o mīnă de ajutor, nu?
- Dar pīnă acum ce-am făcut, tovarăşe căpitan? - se īntărītă tanti Raliţa. Dacă nu era nepotu-meu, pe care văd că-l cunoaşteţi şi care-i detectiv de excepţie, fiindu-mi nepot, n-am fi dezlegat enigmele despre care n-a apucat īncă să-mi povestească bietul Al... Că eu l-am instruit cum să conducă o investigaţie... Ştii matale cīte romane poliţiste am citit, pentu a mă specializa īn branşă? O biblioteacă īntreagă, dragă tovarăşe!... din stejar masiv, nu din plăci aglomerate!...
(va urma)
_______________________________________
|
|
