SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
Profeţie despre un prezent continuu
Alice Georgescu, pe marginea unei cărţi de Iulia Popovici
05.11.2008
Iulia Popovici
Un teatru la marginea drumului
Editura Cartea Romānească, 2008
Citiţi un fragment din această carte.
*****
Profeţie despre un prezent continuu
O bătrīnă şi īnţeleaptă vorbă - sau, ca să aşezăm lucrurile īn perspectiva ce părea să fie, la un moment dat, pe placul eroilor acestei cărţi: o bătrīnă, dar īnţeleaptă vorbă - spune că nimeni nu e profet īn ţara lui. Şi nici īn vremea lui, s-ar putea adăuga. Iulia Popovici īncearcă să contrazică această vorbă şi eventualul adevăr pe care ea īl conţine oferind cititorului - cititorului inocent, cititorului avizat şi cititorului direct interesat - o privire deopotrivă analitică şi sintetică asupra unui fenomen aflat, īncă, īn desfăşurare: mişcarea de reconsiderare, revitalizare şi, īntr-o anumită măsură, reconstruire a teatrului romānesc de azi prin demersurile unui grup de tineri regizori (unii, şi dramaturgi) absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, constituiţi īntr-un grup numit dramAcum. Dedicat, iniţial, īnnoirii repertoriului "abordabil", īn spectacolele lor de licenţă, de către directorii de scenă īn devenire, dramAcum a evoluat treptat către preocupări de laborator dramaturgic/regizoral, lansīnd concursuri de literatură teatrală deschise, practic, oricui crede că are ceva nou de spus şi căutīnd să configureze un limbaj scenic proaspăt, caracterizat prin directeţe şi sinceritate, uneori brutale - sau resimţite ca atare īntr-un peisaj cultural mai degrabă static şi īn general pudic. Prima componentă a demersului lor, cea dramaturgică, a avut, indiscutabil, succes (un succes nesperat, chiar), īn urma "provocării" lansate astfel portofoliul de titluri al teatrului romānesc īmbogăţindu-se considerabil; cea de a doua componentă, cea pur regizorală, a dat rezultate mai puţin limpezi (e drept, şi mai greu cuantificabile), neputīndu-se afirma că scenei romāneşti "oficiale" i s-ar opune īn momentul de faţă vreo estetică alternativă. Nu, oricum, provenind dinspre tinerii regizori. Dincolo de asta, grupul dramAcum - existent şi eficient īn continuare - va avea cu siguranţă, īn istoria teatrului romānesc modern, pagina sa distinctă; sau, poate, doar un paragraf. Ceea ce se va putea citi acolo este altă chestiune.
Acestei chestiuni caută să-i dea un răspuns autoarea cărţii de faţă. Ea īnsăşi membru militant - sau măcar simpatizant activ - al grupului īntr-o anume fază a evoluţiei sale, Iulia Popovici mărturiseşte aici un eşec. Este eşecul unei viziuni căreia cel mai bine i s-ar potrivi eticheta romantism revoluţionar şi căreia, īntr-o lume pragmatică precum cea din jurul nostru, nu i se putea defel prognoza o carieră strălucită. Căci o viziune īn care succesul colectiv prevalează asupra realizării individuale, īn care establishment-ul trebuie să rămīnă un inamic de combătut īn ciuda satisfacţiilor variate (şi, uneori, consistente material) oferite din cīnd īn cīnd, cu plan subţire, celor ce vor să-l submineze, īn care riscul artistic e pus mereu īnaintea confortului social nu are sorţi de supravieţuire mult peste cei patru-cinci ani ce delimitează o promoţie de cealaltă. Nu, īn orice caz, cu aceiaşi protagonişti. Speranţa că ideea va cīştiga, altcīndva, alţi adepţi poate servi, totuşi, drept consolare - şi atunci, eşecul amintit devine un eşec personal. Iar din eşecuri īnţelepţii īnvaţă.
Este, neīndoielnic, ceea ce va face - ceea ce face de pe-acum - şi Iulia Popovici. Transformīndu-şi dezamăgirea īn apariţie editorială, autoarea (critic de teatru cu o certă vizibilitate) demonstrează că a ştiut să extragă din trecut concluzii tonice pentru viitor. Volumul ei vine să umple un gol, să transforme o absenţă enigmatică īntr-o prezenţă puternic conturată - să trateze, cu alte cuvinte, un subiect despre care unii cunosc prea multe, majoritatea, prea puţine, dar despre care toţi sīnt dispuşi să discute. Materialul, foarte bogat, e organizat cu rigoare şi claritate (consecinţă, probabil, a formaţiunii clasice a autoarei), iar diversitatea formulelor publicistice, alăturīnd cronicii teatrale propriu-zise interviul şi notiţa ziaristică alertă, garantează o lectură atentă şi interesată. La sfīrşit, ştii mai multe despre subiectul enunţat decīt ştiai cīnd ai īnceput să citeşti. La urma urmei, acesta este meritul cel mai important al unei cărţi.
Cīt despre capacitatea de profeţie a Iuliei Popovici īn privinţa teatrului romānesc "nou", rămīne, fireşte, ca următorii ani, următoarele decenii să o confirme sau nu. Tot ce i se poate dori este să nu aibă soarta Casandrei, cea căreia nimeni nu-i lua spusele īn serios. Din cīt ne īngăduie această carte să ghicim, nu o va avea.
_______________________________________
|
|
