SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
Cuvinte care ucid
Maria Andrieş
13.05.2008
Īn Est, comunismul īnsemna Gulag. Īn Vest, īnsemna o modă postbelică. O modă intelectuală. Răspīndită şi impusă acolo de unde pornesc toate modele: Franţa. Imediat după eliberare, marxismul devenise curentul majoritar de gīndire, care acaparase boema pariziană şi birourile instituţiilor. Cum de-au ajuns elitele din patria drepturilor omului să īl preamărească pe Stalin? Cum de-a ajuns Sartre să-i aducă laude dictatorului Tito? Cum de filosofi ca Barthes şi Derrida au ajuns să acuze limba ca este "fascistă"?
"De cincizeci de ani ţine povestea asta. (...) Oamenii ăştia, domnule, gīndesc. Gīndesc pentru alţii". Jean Sévillia* numeşte povestea asta, practica asta "terorism intelectual".
"Adică nici mai mult, nici mai puţin decīt un sistem totalitar. Dar de un totalitarism mieros, ipocrit, insidios, ce vizează să-i ia cuvīntul opozantului, devenit un ins periculos care trebuie eliminat. Eliminat, dar fără vărsare de sīnge. Numai prin cuvinte. Cuvintele conştiinţei liniştite. Cuvintele marilor conştiinţe. Cuvinte care ucid".
Avatarurile stīngii franceze sīnt relatate şi explicate de Sévillia īntr-un eseu pasionant, cu ritm de reportaj, care stabileşte legături de cauzalitate īntre vorbe şi fapte, īntre oameni, operele lor şi restul societăţii. La īnceput a fost fascinaţia. Pe fondul alianţei īmpotriva lui Hitler, īntre intelectualii francezi şi soviete s-a produs un coup de foudre. Văzută de la cafeneaua "Deux magots", din Montparnasse, viaţa sub Stalin era neapărat, trebuia să fie, "la vie en rose". Semnalele că n-ar fi aşa erau ignorate, combătute, suprimate, lăsate īn afara dezbaterilor.
Anticomunist egal fascist. Ura retrospectivă faţă de Hitler "a aruncat mii de oameni cumsecade īn braţele Partidului Comunist". Marxismul a devenit o dogmă, "opiumul intelectualilor", cum īl numea Raymond Aron. Artiştii, scriitorii, filosofii francezi īşi găsiseră un nou Mesia: proletariatul, şi descoperiseră o nouă vină: vina de a fi burghez.
Sentimentul difuz de culpabilitate, plus aureola antinazistă au făcut comunismul atīt de seducător pentru francezi. N-au fost doar nişte convertiri de conjunctură, nişte pasiuni trecătoare. Temele stīngii au cristalizat şcoli de gīndire, au declanşat conflicte sociale, au furnizat temeiuri ideologice pentru crime īn masă şi au īncurajat genocidul sovietic. Discursul dominant aparţine elitelor, iar cīnd elitele se află īn eroare, cīnd derapează, şocul se simte la nivelul īntregii societăţi.
Momentul mai '68, problema imigranţilor, structuralismul, chestiunea vălului islamic īn şcoli, grevele, arta "angajată", revoltele de la periferiile pariziene. Sévillia ne prezintă tabloul riguros documentat al unei Franţe permanent agitate de spectrul gīndirii unice. Nu e un tablou negru pe negru, e luminat de inteligenţa cercetătoare a autorului. Are un "je ne sais quoi" īnflăcărat, o bonomie amară. Nu e o demonstraţie plină de indignare, ci un exerciţiu de graţie, printre concepte şi monştri sacri, punctat de note amuzante. De pildă, la moartea lui Stalin, īn 1953, poetul Louis Aragon īi va comanda lui Picasso un portret al "marelui om" pentru prima pagină a revistei "Lettres franēaises".
"Din păcate, fizionomia tătucului popoarelor, revizuită şi corectată de Picasso, le va displăcea muncitorilor comunişti: crimă de lezmaiestate".
Probabil veţi găsi asemănări īntre intelectualii francezi "angajaţi", "aceşti Don Quijote ai naţiunii", şi talibani. Nu-i exclus. E drept, unii manevrează idei, ceilalţi manevrează bazooka. Dar şi unii, şi alţii cred că, spre deosebire de viaţa unui om, cuvintele sīnt sacre.
* Jean Sévillia, Terorismul intelectual, Editura Humanitas, 2007
_______________________________________
|
|
