SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
11. Casa Diavolului
Vlad Muşatescu
17.05.2008
Īn absenţa oricăror dificultăţi notabile - datorită şi informaţiilor suplimentare oferite de zglobioasa Milica Manzur -, ajung şi parchez līngă domiciliul domnului Gulliver Naiba.
Dezamăgire totală, cruntă, din cele mai profunde. Dacă un personaj, atīt de insolit şi dotat cu toate alifiile, ca Gulliver Naiba, după douăzeci de ani de muncă īndīrjită (dar şi lucrativă , nu şi-a putut īnjgheba decīt chicineaţa asta deprimantă, rezultă că nu-i chiar un mag de calibru impresionant, aşa cum īmi imaginasem eu din cele relatate de doctoriţă.
Īntrucīt n-am sesizat vreun indicator restrictiv, care să interzică claxonatul īn localitatea Colţiilupchii, profit de ocazie şi apăs cu toată convingerea, dar şi animat de cele mai bune sentimente, pe butonul aparatului de făcut zgomot. La parametrii calculaţi de firma constructoare, cu destulă parcimonie, behăie şi el cum poate, oarecum lipsit de entuziasm şi vigoare. Obţine totuşi rezultate!
Căci, de după colţul casei, păşind alene şi terifiant, se ivesc doi dulăi īnfricoşători, două fiare infernale. Dintr-o subspecie canină absolut necunoscută. Taciturne, nu mă onorează nici măcar c-un surogat de lătrat.
Privesc atent şi concentrat la jivinele iadului. Mă apropii de gard. Zăvozii, aşijderea. Cīnd sīnt la un metru de poartă, disting o tablă de tinichea pe care este scris: "Cīini foarte răi! Nu muşcă!".
Fiarele mă privesc şi ele, tot concentrat şi atent. Dar şi indiferent. Mai īntreprind un pas. De probă. Perechea refuză să latre. Ceea ce mi se pare normal, deoarece nici eu nu-i latru. Reuşesc, abia acum, să descifrez etichetele pe care le poartă agăţate de zgardă. Namila din stīnga se cheamă "Satan", iar cealaltă, "Belphegor". Interesant. Din ce īn ce mai interesant.
Dar cum nu-s prea fricos de felul meu, īmi iau cordul īn dinţi şi deschid īncetişor (chiar foarte īncetişor) portiţa. Dulăii iadului se trag īndărăt. Eu fac doi paşi īnapoi. Zăvozii dublează miza, la patru paşi. Dar, tot īnapoi. Nu sesizez nici o intenţie agresivă. Şi baletul excentric evoluează mai departe.
Pornesc să examinez casa domnului Gulliver Naiba - care refuză să manifeste vreo dorinţă de-a-şi arăta faţa -, dīndu-i un ocol integral.
Ciudată construcţie. Mult mai joasă decīt locuinţele văzute la Colţiilupchii. Acuma, nu mi se mai pare atīt de prăpădită. Mai ales cīnd remarc uşa de la intrare, din stejar masiv, de parcă ar fi poarta castelului de la Bran. Iar ferestrele sīnt (cel puţin) cu totul impresionante: mari şi late cīt nişte vitrine de "supermagazin" universal, de tip "BIG".
La al doilea ocol, bag seama că mai există o uşă. Dosnică. Īnsă, la fel de zdravănă ca şi cea principală. Mă intrigă īnsă faptul că nu-s prevăzute cu broaşte. N-au decīt obişnuitele clanţe, de la "Ferometal", fabricate conform STAS 4653/67.
Cu dulăii după mine, mai vizitez şi livada din spatele atenanselor. Dar, ca orice diavol care se respectă, Naiba nu-i nicăieri.
Deodată mă străbate un gīnd īnfiorător. Dacă bătrīnului mag i s-o fi făcut cumva rău īn casă? La vīrsta lui, nu-i exclusă posibilitatea unui infarct de miocard, stop cardiac sau altă defecţiune a sistemului vascular. Că, slavă Domnului, sīnt destule şanse...
Mă reped către casa absentului. Clanţa uşii de la intrare funcţionează satisfăcător. Pesemne că-i nouă.
Pătrund īn prima odaie, iar dulăii rămīn de gardă, īn faţa pragului. Īn cea mai mare goană, străbat toate īncăperile. Patru la număr. Sper să-i mai pot fi de ajutor bătrīnului Naiba, īn caz de dificultate.
Locuinţa-i cum nu se poate mai pustie.
Odaia cea mare are ferestrele zăbrelite. Absolut fără noimă, de vreme ce casa nu posedă broaşte la uşi. O masă imensă, perfect pătrată, ocupă un spaţiu corespunzător. Disting pe centrul acesteia, sprijinit de o scrumieră uriaşă, din ceramică neagră, un bilet.
Cīnd citesc īn capul biletului numele meu, rămīn cu gura căscată.
Iau hīrtia, cu mīini tremurīnde (de emoţie), şi pornesc să lecturez:
"Domnule Conan nu m-aştepta aud de la nişte cumetri că vrei să locuieşti la moara dintrun dud nu ştiu ce poate să facă acolo un scriitor dacă eşti aşa ceva dar ar fi bine so īncerci o zi două ca săţi dai seama dacăţi convine apoi vom discuta şi condiţiile că nus amator de străinaşi īn satul meu dacă nuţi e frică dute şi dormi la moară o să stăm de vorbă mai pe īndelete mai tīrziu acum am treabă aştept oaspeţi din adīncuri la peştera guşteriţei viziteazămi şi casa īn care locuiesc ai ce vedea ţiam lăsat pe noptieră o sticlă de benedictină şi un pahar guliver naiba."
Comoţionat zdravăn īn urma enigmelor multiple propuse de lectura mesajului, apreciez că-i cazul să dau urgent ascultare invitaţiei domnului Gulliver.
Depistez un flacon borţoşel pe dulăpiorul de līngă fereastră. De ce i-o fi zicīnd noptieră, asta-i o enigmă īn plus. Peste cīteva secunde, un lichid verzui, uleios, umple păhărelul care vibrează lejer īn mīna dreaptă.
N-am mai gustat pīnă astăzi benedictină. Probabil că asta-i, din moment ce domnul Naiba īi spune pe nume ca unei vechi cunoştinţe. Pun o picătură pe limbă. Se deplasează de parcă ar fi mercur, apoi alunecă rapid pe beregată.
Cerul gurii īmi explodează. Arome bizare, necunoscute, īmi perforează nările. Incitat, torn īn personalitatea mea tot păhărelul. O pară de foc, un autentic incendiu alertează toate vinele şi arterele, electrocutīndu-mi reflexele. Cu toată greutatea mea, care nu-i de ici de colo, am senzaţia c-am devenit imponderabil.
La un moment dat, īngheţ. Dacă mi-a oferit cine ştie ce otravă sau elixir infernal? Aştept paralizat efectele următoare. Nimic! Numai că zbor... Lin şi sigur! Beau şi-al doilea păhărel. Pentru verificare. Şi dacă mă ajută la scăderea greutăţii?...
Mă las ameţit pe un scaun. Tare. Din stejar masiv. Dar, īntrucīt am devenit imponderabil, impactul dintre mine şi scīndura dură, dar vīrtoasă, nu mai contează.
Imediat, poate datorită şi efectelor stimulatoare ale benedictinei, mi se nasc īn minte o serie de īntrebări. De unde-mi cunoaşte Naiba numele? De unde ştia c-am să-i intru īn casă? Chiar or fi vizitatorii din Adīncuri la peştera Guşteriţei?
După ce-mi recapăt o parte din calmul meu proverbial, negăsind deocamdată nici un răspuns valabil la īntrebările de mai sus, pornesc la vizitarea locuinţei.
Inaugurez ancheta cu odaia īn care găsisem straniul mesaj şi flaconul cu extractul de plante. Cel puţin, aşa īmi amintesc că trebuie să fie benedictina, o poţiune medicinală.
Īncăperea-i cam īntunecată. Ferestrele zăbrelite sīnt destul de chioare, īn ciuda dimensiunilor uriaşe. Găsesc rapid şalterul. Aprind lumina. Chioară şi asta. Nu pare să aibă mai mult de 15 waţi. Becul, bineīnţeles. Mă rog, asta avem, asta folosim.
Īn afara mesei imense, din centrul camerei, a scrinului pitic, a două scaune din stejar şi-a unei măsuţe acoperite cu postav verde, se mai află īn īncăpere un bufet monumental, tot din stejar masiv, un bufet cu etaj, ca pe vremuri, aşa cum avea şi madam Nachtigal, la Posada, cu zeci de uşiţe şi ferestruici, cu nenumărate saltare vizibile şi invizibile (mai ales). Bufetul, la ora actuală, e utilizat ca bibliotecă.
Formidabil! Domnul Gulliver Naiba, īn ciuda părerii pe care mi-o formasem după citirea misivei - agramată şi antiortografică -, posedă o mulţime de cărţi īn franceză.
Găsesc o sumedenie de lucrări despre ocultism, printre altele şi monografia de vulgarizare a lui Julien Tondriau ("Ocultismul", romanele şi nuvelele lui Jean Ray, "Ceremonialul nocturn" al lui Thomas Owen, "Povestiri malefice" de Claude Seignolle, "Memoriile diavolului" de Fréderic Soulie, ba chiar şi "O mie şi una fantome" a bătrīnului Dumas. Cultivat şi bătrīnul Gulliver Naiba. La curent cu lucrările de... specialitate. Dacă le-o fi citit!
Īmi continui examinarea īn celelalte īncăperi. Nimic senzaţional. S-ar zice! Şi, numai deocamdată...
Pentru că, īn ultima odaie, cea care dă spre uşa din dos, descopăr o oglindă realmente impresionantă. Atīt prin ornamentica elegantă, barocă şi artistică a ramei, cīt şi prin dimensiunile ei. Depăşind statura unui cetăţean bine dezvoltat, nu-i prinsă de perete, aşa cum s-ar fi cuvenit, ci stă la vreo 50 de centimetri de zid. Un individ ceva mai subţirel s-ar putea strecura lesne īn spatele ei.
Curios. Dacă nu, chiar foarte curios. Īntr-o casă destul de amărītă, cum arată pe dinafară locuinţa lui Gulliver Naiba, să dai peste o oglindă de certă valoare nu-i lucru normal!
Mă apropii. Privesc īn apele īntunecate ale oglinzii.
- Drace! - īmi scapă de pe buze numele vulgar al Satanei.
Căci oglinda refuză să-mi reflecteze imaginea.
Īn schimb, se scălămbăie la mine, oarecum ironic, o aschimodie de pe alte tărīmuri. Pe cīt mi-s eu de trupeş, pe-atīt de scheletică-i arătarea.
Mă reped īn spatele oglinzii. Nimeni.
Cercetez sticla. Neprezentīnd denivelări sau unduiri apte să redea imagini deformate, ca oglinzile de la bīlciuri, conchid că iarăşi nu-i ceva normal. Oglinda lui Gulliver Naiba contravine celor mai elementare legi ale fizicii. Pe care le cunosc la perfecţie, de cīte ori le-am repetat la şcoală, pentru a nu risca oarece penibile corigenţe.
Īnnebunit, mai privesc o dată. Aschimodia a dispărut. Acum este īnlocuită de-o altă ipostază a ei, un individ halucinant, dar şi destul de corpolent. Privindu-l mai concentrat, sīnt silit să deduc că-i vorba de personalitatea mea.
Nu mai zăbovesc o clipă īn odaie, ci mă īnapoiez īn camera cea mare, unde-mi uitasem butelca şi paharul. Simt o nevoie urgentă să conversez cu benedictina. Care īşi face numaidecīt efectul. Īmi revin īn puteri, planīnd iarăşi īn spaţiu. Nici cu poţiunea asta nu-i lucru curat.
Pentru a mă achita de obligaţia esenţială a unui detectiv corect, anume de-a nu examina superficial detaliile, revin īn odăile vizitate.
Īncăperea cea mai misterioasă, aproximativ vidată de orice mobilă sau ornamente spīnzurate pe pereţi, mi se pare odaia din stīnga celei īn care găsisem biletul. Domneşte īnăuntru o atmosferă apăsătoare. După cīteva clipe, de profundă analiză, mi-o explic. Odaia nu posedă nici o fereastră. Şi totuşi, e luminată suficient. Dar nu arde nici un bec! Cum se face că īncăperea pluteşte īntr-o lumină fantomatică, pīlpīitoare, ca un ecran de televizor defect, fără imagine? Şi-aici ceva nu-i īn regulă!
Deconcertat, dar şi năucit de cele văzute, ies din casă. Fără să las din mīnă scrisoarea domnului Gulliver Naiba.
Ajuns īn bătătură, mai citesc o dată rīndurile celui plecat la peştera Guşteriţei. Şi īncă, la o īntīlnire cu personalităţi sosite din Adīncuri.
Ce părere o fi avīnd despre mine domnul Naiba? Mai ales cīnd īmi propune, negru pe alb: " ... dar ar fi bine so īncerci o zi sau două ca săţi dai seama dacăţi convine... dacă nuţi e frică dute şi dormi la moară...".
Să-mi fie frică? Mie? De cine şi de ce?
Īmi iau un călduros rămas bun de la "Satan" şi "Belphegor", dar prin semne şi īncă de la distanţă, după care urc precipitat īn "Bombiţă".
Vīr cheia īn contact. Motorul, tot precipitat, nu porneşte! Nici la sfert, nici la jumătate, nici la trei sferturi. Nu porneşte deloc.
După căutări istovitoare, care au durat mai bine de un sfert de ceas, reuşesc să depistez defecţiunea. Dar nu numai defecţiunea, ci şi o sticlă de benedictină. Pe bancheta din spate. Sticla. Iar defecţiunea, la curent, pe care mi-l īntrerupsese cineva. Operaţie pe care o putea realiza doar un mecanic priceput. Căci, datorită unui sistem extrem de inteligent, imaginat bineīnţeles de mine, mi se instalase sub tabloul de bord un dispozitiv de eliminare a bateriei din circuit. Al naibii şi domnul Naiba! Se cam pricepe la probleme de tehnică auto.
Nu mai gīndesc la tulburătoarele evenimente ale zilei, ci demarez īn ralantiu spre moară.
Şi totuşi, mă frămīntă vīrtos o chestiune, oricīt mi-ar fi de vraişte gīndurile. Dacă Gulliver Naiba a descoperit heblul de īntrerupere a curentului, cum a procedat de mi-a deschis maşina? Cheia portierei se află la mine!...
Īncă o enigmă. Că parcă n-ajungeau enigmele anterioare!
(va urma)
_______________________________________
|
|
