SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
Legături bolnăvicioase
Cecilia Ştefănescu
10.08.2005
Cecilia Ştefănescu
Legături bolnăvicioase
Editura Polirom, 2005
Ediţia a II-a, revăzută
*****
Intro
Cecilia Ştefănescu (n. 1975) trăieşte la Bucureşti şi este căsătorită cu poetul Florin Iaru. Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti; master īn teoria literaturii şi literatură comparată la aceeaşi facultate. Publică īn volumele colective Ferestre 98 (Editura Aristarc, 1998) şi Tescani 40238 (Editura Image, 2000). Debutează editorial īn anul 2002 cu volumul Legături bolnăvicioase, a cărui ecranizare cinematografică va avea premiera īn aprilie 2006, īn regia lui Tudor Giurgiu, un film produs de Libra Film. A tradus din franceză cărţi precum L'auberge des pauvres de Tahar Ben Jelloun (2002) şi La petite marchande de Daniel Pennac (2004). A terminat al doilea roman, Intrarea Soarelui, aflat īn curs de publicare la Editura Polirom.
"Cecilia Ştefănescu este, fără īndoială, unul dintre debuturile feminine cele mai semnificative din ultimii ani: un scris echilibrat, o voce sigură de ea." (Simona Sora)
"E un film mai aparte, tratează o temă tabu pentru cinema-ul romānesc" (Tudor Giurgiu)
Romanul aduce īn prim-plan o tīnără nonconformistă, Kiki, incapabilă să aleagă īntre existenţa alături de un artist grandoman, Renato, şi iubirea pentru o altă femeie, Alex. Existenţa eroinei e copleşită de temeri, nevroze, viziuni romantice, unele aflate la graniţa dintre reverie şi boală. Balansul īntre hetero- şi homosexualitate o poartă pe Kiki prin mediile studenţeşti şi artistice, pentru ca, īn cele din urmă, după o serie de experienţe insolite, viziunile personajului să devină mai puternice decīt realitatea.
Romanul va fi ecranizat īn primăvara anului următor, īn regia lui Tudor Giurgiu, după un scenariu de Cecilia Ştefănescu şi Tudor Giurgiu; premiera va avea loc īn primăvara anului viitor.
"Cartea mi-a plăcut foarte mult şi cred că vine īn īntīmpinarea unei dorinţe ale mele de a face un film foarte sensibil şi personal, despre o lume a unor oameni care nu sīnt simpli, de pe stradă, ci tineri cu multe aspiraţii, care visează mult, dar se află īntr-un moment de confuzie sentimentală, erotică." (Tudor Giurgiu)
"Am vrut să scriu o poveste de dragoste, fără nici un fel de intenţii feministe sau de epatare a burghezului. Am scris despre povestea unei fete care, īntīmplător, se īndrăgosteşte de o altă fată şi despre modul inconsecvent, deseori crud, īn care ajungem să ne gestionăm propriile dorinţe. Ceea ce s-a păstrat īn scenariu şi, sīnt convinsă, se va păstra şi īn film este tocmai parfumul acela inefabil al unei istorii de iubire de tinereţe, īn care ceea ce contează sīnt tocmai amănuntele, micile detalii care compun o relaţie, care-i creează iluzia de perfecţiune şi, mai apoi, īi atrag destrămarea. Acele mici detalii care recompun fiecare personaj ca īntr-un puzzle, cu amintirile, spaimele, istoria şi aşteptările lui punctuale.(Cecilia Ştefănescu)
****
Inferior, pentru că e tīnăr. Rău, pentru că e tīnăr.
Senzual, pentru că e tīnăr. Trupesc, pentru că e tīnăr.
Distructiv, pentru că e tīnăr. Şi īn această tinereţe - demn de dispreţ.
(Witold Gombrowicz, Pornografie)
Unu
Renato
Mă dureau picioarele de cīt colindasem pe străduţele din cartierul vechi al Lipscanilor. Aveam un obicei, atunci cīnd ne plictiseam īn interminabilele noastre chiuluri de la cursuri, cīnd tăcerile prin care ne tatonam reciproc īncepeau să umple pīnă la sufocare cămăroiul īn formă de hală unde stătea Alex, să luăm hotărīrea, cam nechibzuită īn vremurile acelea de ger cumplit, să ieşim şi să umblăm fără īncetare pīnă ne amorţesc toate īncheieturile, să găsim plăcere īn oboseală şi īn īntoarceri acasă. Odată ce ne aflam din nou īn īncăperea de la mansardă, ne īntindeam pe pat, īmi lungeam trupul chircit de frig pe pătura aspră, rămīnīnd cu picioarele mustind de apă īn bocanci, şi īmi aşezam capul īn braţele lui Alex. Cel mai mult cred că ne-au apropiat mirosul de frig, plictiseala aceea a naibii de frumoasă, părul rece şi priveliştea din vitrinele īn care dădeam nas īn nas cu imaginile noastre zănatice, de spectre umblăreţe, de nimfete citadine. Plimbările semănau cu nişte curse, fie ziuă, fie noapte, din care reveneam de cele mai multe ori cu trofeele arborate pe buze sub formă de surīsuri... ne-am cunoscut īntr-un oraş obscur de provincie, pe vremea cīnd visam la premii şcolare şi tīnjeam după note mari. Stăteam amīndouă cuminţi īn aceeaşi bancă, puţin depărtate una de alta, ca să nu putem copia; ea, sīcīindu-mă cu tot felul de īntrebări stupide şi tremurīnd din toate mădularele; eu, convinsă că eram cea mai deşteaptă tipă din tot oraşul ăla zdrenţăros, cu străzi late şi nou asfaltate, pe care se plimbau ţanţoşe căruţe trase de măgari, biciclişti, camioane de mare tonaj şi, uneori, cīte o maşină răzleaţă. Blocurile aveau īn ochii mei de adolescentă mofturoasă aspectul ostenit al gospodinelor abia īntoarse de la serviciu cu traista goală, femei care nu se mai gīndesc la sex sau la oglindă, ci poartă stigmatul mirosului de tocăniţă şi al ciorbei cu perişoare. Iar construcţiile supraetajate, adormite īn griuri, cu balcoanele cojite de tencuială, aidoma unor sīni flasci şi căzuţi, aduceau a femei īnşelate, īmbătrīnite şi scoase din funcţiune. De fapt, ca să fiu sinceră, īntreg orăşelul de provincie, cu oamenii lui, cu vorba lor tărăgănată şi şīşīită, cu timpul blegos şi asexuat, cu străzile pustii, cu băruleţele meschine şi īntunecoase, cu magazinele prin care bătea vīntul uscat, cu ploaia mocănească, īn fine, cu căminul ca un hambar unde stăteam īnghesuite patru fete īn cameră (băieţii fiind cazaţi īntr-o aripă separată , toate mă făceau să mă scīrbesc de acel loc şi să mă īnfund mai abitir īn cărţile mele de poezie modernistă, īn comentarii foarte complicate şi īn discuţii pe teme de examen. Nu mi-a trecut nici măcar o clipă prin cap că la cealaltă margine a băncii stătea fiinţa ciudată pe care aveam s-o descopăr cīţiva ani mai tīrziu. Atunci nu era decīt o adolescentă puţin isterizată de teama concursului, venită din alt oraş de provincie, la fel de anost precum cel īn care ne aflam, nu era decīt o voce stridentă pe care o tot auzeam īnţepīndu-mi timpanele cu mii şi mii de īntrebări, de rugăminţi, de vorbe fără noimă. Mi-era foarte nesuferită arătarea pe care, mai tīrziu, aveam s-o iubesc cu disperarea unui cotoi flămīnd şi jigărit.
Nici acum nu īnţeleg de ce am īntipărită pe retina memoriei o imagine puţin cam neclară, din curtea căminului, īn ajunul afişării rezultatelor de la olimpiadă, să tot fi fost ora opt seara, aşa cum arăta ceasul electronic care lumina curtea ca un far din vīrful unui stīlp, multă forfotă şi nerăbdare īn jur, cīnd, stīnd aşa, pironită locului de emoţie şi ambiţie deşartă, i-am īntrezărit prin īnvălmăşeală trupul uscat, cu forme vagi, īmbrăcat domnişoreşte, făcīndu-şi drum către panoul cu note, i-am simţit pentru o secundă parfumul greu, de mosc, i-am surprins privirea puţin impertinentă, de şcolăriţă mīndră, iar eu, cea scīrbită de cīteva zile de trai provincial, am simţit atunci o umilinţă pasageră. Şi, deşi i-am uitat foarte curīnd gustul īnecăcios, de gutuie seacă, am ţinut minte figura īncadrată de un păr negru ondulat, am recunoscut-o, mai tīrziu, imediat pe culoarele īntunecoase ale facultăţii, cīnd bījbīiam nefericită, cu sentimentul destul de clar profilat al dezrădăcinării.
Cīteodată, sătule de Bucureşti şi de oamenii printre care ne īnvīrteam de obicei, plecam fără veste, de preferinţă la munte, toamna, atunci cīnd ploile nu mai conteneau, īmpingīndu-ne īn vreo cīrciumă ori sub vreun adăpost de unde priveam ca prostite lumea cuprinsă de panica stropilor. Viaţa curgea somnoros, cu mici opinteli neglijabile, dar noi stăteam īn camera īnchiriată, īn aşternuturi străine (ceea ce ne dădea o secretă senzaţie de plăcere īn promiscuitate) şi ne zgīiam la trecători sau, pur şi simplu, la zădărnicia zilelor ploioase. Trăgeam cu coada ochiului la ferestrele īndepărtate, de după care familii ne făceau semne dojenitoare, iar īn īnchipuirea mea, deja atinsă de nenumăratele pagini citite, vedeam cum, dintr-o īncăpere similară celor spre care īmi īndreptam difuz atenţia, creşte o lume cuminţică, abia deşteptată din somn, mobilată cu piese de bucătărie, de dormitor, de sufragerie, cu frigider şi maşină de spălat, cu televizor şi canapea... ah, ce-aş mai fi avut poftă să pun mīna pe o piatră şi să sparg īn aşchii mărunte reclama aceea la o viaţă fericită care īmi bīntuia nopţile şi clipele de līncezeală. Īn schimb, Alex credea īn viitorul ei de mamă şi de soţie, mergīnd pīnă-ntr-acolo īncīt īşi cumpăra din vreme īn vreme reviste de modă pline de la un cap la altul numai cu mirese şi rochii albe, mi le flutura pe la nas pentru a-mi demonstra că momentul acela e singura clipă populată cu prinţese şi feţi-frumoşi din viaţa unei femei şi că, odată ratat, poţi să-ţi iei adio de la happy-end-uri. O ascultam tolănită pe burtă, cu mīinile īnfipte īn maxilare, bīţīindu-mi capul dintr-o parte īntr-alta alene, atentă mai mult la mīinile ei butucănoase, dar foarte bine īngrijite, cu pieliţele tăiate impecabil, lăsīndu-i marginile unghiilor īnfipte īntr-o culoare roz-sīngerie, cu pielea īntinsă şi lucitoare, mirosind frumos a cremă Kaloderma, cu īncheietura prea fină īn comparaţie cu mărimea degetelor, īi urmăream gesturile puţin forţate, demonstrative şi īncercam să mi-o imaginez dincolo de fereastră. Şi, spre marea mea nefericire, chiar reuşeam. Oraşul de munte īmi īnfunda parcă mintea cu aerul lui rece, cu imaginile lui frumoase de-adevăratelea pe care le detestam profund pentru perfecţiunea lor molatică. De la nivelul patului, vedeam acoperişurile caselor căznindu-se să salte īn cadrul ferestrei, obturată pe jumătate de claia de păr a lui Alex. Preocupată să-şi lăcuiască unghiile, cu genunchii aduşi la gură, cu tălpile sprijinite de marginea scaunului şi cu gura puţin īntredeschisă, īşi mişca periodic corpul īn sensul trasat de pensulă şi īnapoi. Era mai mult o parodie. Īmi īnchipuiam că stau goală puşcă īn pat, că-mi strecor mīna tiptil īntre picioarele ei semilipite şi că mi-o īncălzesc hoţeşte, ca-ntr-un gest de cugetare adīncă, īn timp ce o muscă zgribulită se plimbă de colo-colo pe pătura cu modele ţărăneşti. Alex īmi aruncă o privire scurtă şi se ridică brusc de pe scaun, īndreptīndu-se spre baie. Lasă uşa īntredeschisă atīt cīt să-i pot vedea exact jumătate din corp, piciorul īndoit şi chiloţii atīrnīndu-i pe jos, agăţaţi de glezne, pliurile tricoului adunat īn jurul mijlocului şi mīna sprijinindu-se de marginea veceului. Observ cu un mic dezgust că stă cu tălpile goale pe gresia soioasă a băii şi īmi spun să fiu vigilentă īn cazul īn care ar dori să urce-n pat. Aud zgomotul īnfundat al apei care mătură urina din vas şi gīndul mi se comută, ca la o comandă tainică, spre petrecerile copilăriei mele şi spre teribilul Brifcor care-mi īndulcea zilele sărbătoreşti, īn ciuda gustului său de sirop de tuse. Alex iese din baie īn fugă şi se aruncă dintr-un salt pe cearceaful cu nuanţe de gri-murdar, īnainte ca eu să mai apuc să-i fac lecţia de igienă. Mă pufneşte un rīs prostesc, sacadat, care o īntărītă şi pe ea. Rīdem īn hohote, cu sughiţuri şi suspinuri. Se-ntoarce dintr-o mişcare şurub īn partea opusă şi-şi īnfige picioarele reci pe spatele meu. Simt atunci ciudat cum closetul mi se revarsă lent pe spate şi mi se prelinge de-a lungul pielii, tocmai săpunită cu smacuri din cele mai fine. Plăcerea īmi furnică pielea. Şi nu e plăcerea despre care citesc īn cărţi, ci una epidermică, poroasă, care mi se infiltrează prin ţesuturi şi prinde rădăcini. Ea nu se sinchiseşte prea mult de strīmbăturile insinuante şi-şi proţăpeşte mai bine tălpile pe spinarea mea deja curbată īntr-o crispare ipocrită. Ne ridicăm amīndouă, după multe ore de toropeală şi somn īntrerupt, şi ne īmbrăcăm la repezeală cu ceva comod: jeanşi, pulovere lălīi, pantofi groşi şi pălării-clopot pe cap. Ieşind din cameră, simt deodată că sīntem iarăşi surori, nedespărţite, īmi piere brusc frica de viitor, ca şi cīnd aşa ceva nici nu ar exista. Şi, īntr-adevăr, pentru noi nu există. Nu exista pe atunci nici gelozie, nici supărare, nici invidie, lăcomie, poftă păcătoasă, nu era decīt o vagă oboseală.
- Oooooh, ce mă mai dor picioarele! Tu mai poţi?
- Ştiu şi eu..., şi deodată mă trezeam smiorcăindu-mă, cred că aş avea poftă să mănīnc ceva, un covrig, o chestie, īn fine, măcar să ne aşezăm undeva.
Şi apoi, ambalīndu-mă mai tare:
- M-am săturat să merg aşa, īn neştire, să ne futem vremea cu prostii din astea, aş vrea să putem sta, naibii, īntr-un loc mai decent, să le mai dăm o pauză nenorocitelor de picioare...
- De ce n-oi putea să fii mulţumită? Mereu eşti īn gardă. Ce s-a mai īntīmplat acum?
Am luat-o pe Alex de mīnă şi am zbughit-o direct prin ploaie, prin băltoacele care ne ieşeau īnainte, ca-ntr-o cursă cu obstacole, şi nu ne-am oprit pīnă ce nu am ajuns la intrarea īntr-o cramă. Am coborīt cīteva trepte, precipitate şi nervoase, şi am nimerit īn mijlocul unei īncăperi slab luminate, īn care trei oameni, singurii consumatori, stăteau spīnzuraţi de trei pahare goale. După ce ne-au studiat pe-ndelete, şi-au continuat discuţia de parcă nici nu am fi fost acolo. Ne-am scuturat hainele de ploaie, ne-am dezbrăcat impermeabilele şi puloverele, am rămas īn tricouri şi am īnceput să ne studiem una alteia mīinile subţiri, cu urme de bronz din vara care tocmai trecuse. Am comandat vin fiert şi ne-am scos pe masă provizia de covrigi cu susan pe care i-am devorat īn cīteva clipe, īnainte ca stacanele cu băutură să fie depuse cu reverenţă pe masa noastră. Chelneriţa era o femeie īntre două vīrste, destul de grasă, cu o figură congestionată pe care trona un aer amabil, ardelenesc. Primele căni le-am dat pe gīt dintr-o suflare. Restul a mers uşor, fără zi şi fără noapte, fără ore de culcare sau de ajuns acasă, fără program sau gīnduri grijulii. Īmi īntinsesem picioarele pe scaunul din faţă, īmi lăsasem braţele moi spīnzurate de spătar ca două sforicele abia dezlegate, mīna lui Alex mi se plimba pe glezne, pe sub pantaloni, iar din vīrful degetelor ei primeam mici semnale amoroase, pe care le receptam de-a dreptul īn stomac şi de-a lungul pulpelor, ca şi cīnd cuvintele i s-ar fi scurs prin corpul meu, formīnd acolo o colonie vie. Īmi simţeam creierul scos īn īntregime din circuit şi pironeam astfel grinzi din tavan, scaune puse strīmb, colţul īndoit al unui covor, puloverul meu trīntit alandala pe un taburet din apropiere, chelneriţa răsturnată īntr-un scaun, ascultīnd atent ce-i spunea barmanul, probabil o chestiune administrativă, la care ea replica mai tot timpul printr-un:
- Haaaai, nu mă-nnebuni!
- Ce spui, dragă!
sau
- Hmmmm, ca să vezi şi să nu crezi!
Dincolo de zgomotul celorlalţi, mai scoteam şi noi cīteva sunete articulate care sfīrşeau uneori īn discuţii interminabile, deşi plăcerea supremă rămīnea tot tăcerea noastră, care mirosea a vin fiert cu scorţişoară. Alex, īn tricoul ei dungat, aşa cum mi-a rămas īn minte, scotea rotocoale de fum şi, uneori, mai intra īn vorbă cu chelneriţa mămoasă, cu care schimba cele mai stupide replici din cīte mi-au fost date să aud.
- Da' văd că fumaţi mult!
- Aş, pe naiba, mă cam prostesc (de ce oare simţea nevoia să pună īndulcitorul "cam"?), dar adevărul e că, fără ţigară şi licoare, viaţa nu are nici un chichirez. Ştiţi, venim tocmai de la Bucureşti ca să stăm două-trei zile aici, să ne distrăm şi apoi să ne luăm tălpăşiţa īnapoi, de unde-am venit. Nu prea ne omorīm cu vorbitul, ni se pare pierdere de vreme, īnţelegeţi, nu?
Chelneriţa clătina din cap, īn semn afirmativ, şi apoi se īndepărta gīnditoare. Īntr-un sfīrşit, ne hotăram să plecăm şi fie ne mutam īn alt loc, fie hoinăream prin oraş, asta dacă ploaia se mai domolea şi puteam să colindăm străduţele īntortocheate. Pe o vreme cumsecade, făceam poze, o droaie de poze care, mai din nimereală, mai din pricepere, ne ieşeau īn spiritul dispoziţiilor noastre: trecătoare, fluctuante, hachiţoase.
- Ce poate fi mai grozav acum decīt un sendviş cald şi o cană de ceai cu rom? Hmmmm, simt mirosul cum mi se strecoară pe nări şi-mi cade ca un bolovan īn stomac.
Eu trăiam īnsă fără hrană, cu gīndul mai mult la bunătăţurile care mă vor aştepta acasă şi, salivīnd de pe-atunci, īmi sugestionam organismul să reziste ispitei mīncărurilor, să nu se lase īnduplecat de rugăminţile stăruitoare şi plīngăcioase ale monstruleţilor care mi se tot smiorcăiau īn clipele de linişte. Cīteodată ne despărţeam īn mijloc de drum, ea īndreptīndu-se spre mesele copioase la care visa cu voce tare, eu hoinărind mai departe fără ţintă, vagabondīnd cu ochii semiīnchişi prin oraşul semipustiu. Nu mă simţeam deloc singură, fiindcă ştiam că acasă (casa noastră de īmprumut) mă aştepta Alex, cu faţa lipită de fereastră, turtindu-şi nasul de geamul murdar, cu o mutră bosumflată de plictis şi prea multă mīncare. Īi cunoşteam secretul, probabil mai bine decīt īl ştia ea īnsăşi, care se chinuia ridicol de insistent să-mi demonstreze că organismul n-o trădează şi că, īmpreună, convieţuiesc īn virtutea unor īnţelegeri şi nevoi comune. Numai că eu auzeam destul de clar sunetul horcăit, pe care īncerca īn zadar să-l īnăbuşe, al vărsăturilor de după fiecare masă "copioasă", cum singură īi spunea, amăgindu-se. O auzeam īncercīnd să-şi elimine toate impurităţile care i-ar fi putut agresa corpul deschis pe dinăuntru ca o floare carnivoră, se curăţa cu atīta grijă, īncīt, cīnd ieşea din baie, nu vedeam decīt un chip luminos, cu ochii puţin īnlăcrimaţi de efort, īnsă, altfel, cu o aură de seninătate pe care pīnă şi un sfīnt i-ar fi invidiat-o.
- M-ai auzit cum am cīntat? Cīnd eram acasă, de ruşine, ca să acopăr sunetul de pipi care cădea zgomotos īn vas, scoteam nişte sunete din astea de-ncepea frate-meu să fredoneze de cealaltă parte a uşii. Īţi imaginezi ce concert?
O priveam cu spaimă. Īmi era teamă ca-ntr-o bună zi să n-o pierd pe gaura aceea īmpuţită a veceului, să nu cumva să alunece īn īmpărăţia fără de sfīrşit a miasmelor şi ordurilor. Ştiam īnsă că despărţirea noastră nu va avea nimic dramatic, fiindcă nici noi nu trăiam astfel, ci aveam aerul bezmetic al unor fete care ştiu că īşi petrec viaţa īntr-un ritm scadent şi, de aceea, profită cu īnverşunare de timpul rămas. Despărţirea noastră va semăna, mai ştiam de pe-atunci, cu orele de somn ale după-amiezilor din copilărie: dormi profund, visezi, te zvīrcoleşti de cīteva ori şi, cīnd te trezeşti, constaţi că lucrurile au rămas la fel īn lipsa ta; poate doar puţin mai multă ordine, dar, īn rest, eşti aceeaşi grămăjoară de carne ambulantă.
Programul era destul de īncărcat. Aveam cursuri de dimineaţă pīnă seara, cu "ferestre", cum se spunea īn limbaj profesoral, pe care oricum nu le petreceam decīt prin cafenele, unde stăteam la discuţii, īmpreună cu diverşi prieteni mai mult sau mai puţin īntīmplători. Iubirile platonice se desfăşurau ca pe bandă rulantă, sub formă de puncte mişcătoare apărute la orizont. Pentru cei mai mulţi, eram două bune prietene care nu-şi găsesc locul pe lumea asta şi nu fac altceva īn afară de faptul că stau şi "croşetează". Numai cīţiva credeau că ştiu adevărul despre noi. Dar noi eram singurele care cunoşteam adevărul adevărat, că habar n-aveam, de fapt, ce ni se īntīmplă, dar că ni se īntīmpla ceva destul de frumos. Timpul cursurilor curgea obositor. Scriam mult, pagini interminabile pe care aliniam cuvinte străine, ca-ntr-un şirag de mărgele de sticlă, cum īntīlneam īn bazarurile de pe litoral, īntindeam ca pe nişte rufe la uscat propoziţii opace, fără mesaj pentru mintea mea īnfăşurată īntr-o placentă autoprotectoare. Stăteam una līngă alta īn băncile de lemn, aplecate peste foaia de hīrtie, şuşotind din vreme-n vreme despre fleacuri şi aşteptīnd cu nerăbdare să evadăm din īncăperea prăfuită, să ieşim la aer. Īn pauze, o luam la picior pe culoarele facultăţii, urcam şi coboram scări pīnă la extenuare, pīnă cīnd ne linişteam şi ne lăsam pe trepte ori ne ascundeam la capătul vreunui culoar cufundat īn īntuneric. Ne bīrfeam colegii, ne povesteam vise pe care le psihanalizam după ureche, ne mīncam sendvişurile, beam cafea īn pahare de plastic, răsfoiam cărţile abia cumpărate, ne uitam pe fereastră, apoi una la alta, mă uitam la cum se īmbrăcase Alex īn ziua respectivă, dacă īşi potrivise pantalonii cu bluza şi aşa mai departe. Pauzele mai mari dintre cursuri le petreceam īntr-o cafenea din imediata apropiere a facultăţii, pe care o găsisem īntīmplător īn desele noastre hoinăreli. Īncăperea mare, sub formă de L, cu scaunele şi mesele de plastic, avea un aer ponosit, cu figurile ciudate care-o populau, cu jucătorii de bridge cufundaţi īn cărţile lor, acesta era locul unde aveam să ne pierdem mai bine de jumătate din timpul studenţiei. Aici Alex s-a īndrăgostit şi mi-a mărturisit trădarea, aici am īntīlnit şi eu un biet artist care mi-a făcut zile amare un an īntreg, după care a dispărut fără urmă, īntr-un orăşel de la mare, unde aerul sărat, īmi spunea el, īi va cicatriza rănile. Dar, pīnă să plece, multe s-au mai īntīmplat.
Artistul meu stătea īn cămăruţa unei case vechi de pe līngă Foişorul de Foc, īntr-o mizerie nemaivăzută, pe unde se mai puteau desluşi destul de greu urme de civilizaţie. Īntruchiparea desăvīrşită a formei fără fond era trupetele de cartier care se trezeşte brusc īntr-o lume mofturoasă. Īntīlnirea noastră nu a fost īnsă deloc īntīmplătoare. Īntr-o seară, cum stăteam cu Alex īn cămăroiul ei din mansardă, īnfofolite īn plapumă pīnă la nas şi trăgīnd cu urechea la zgomotele de pe acoperiş, auzim brusc un ciocănit īn uşă... ca şi cīnd persoana de dincolo crescuse din cimentul culoarului ori se furişase tiptil, ca un animal de pradă, iar acum īşi momea victima īnainte de a-i sări la beregată. M-am ridicat din pat şi i-am deschis. Ne cunoşteam din vedere numai, ceea ce nu ne-a īmpiedicat īnsă să stăm o noapte īntreagă la taclale, să vorbim despre cunoscuţi (şi din ăştia aveam, slavă domnului, o grămadă, să bem din brandy-ul adus de el, să adormim toţi trei ca nişte prunci şi să ne trezim a doua zi de dimineaţă jenate, străine şi pline de regrete, noi, iar el, fericit şi gata să o ia de la capăt. Deşi seara următoare, după ce Alex mă ameninţase că se sinucide dacă o părăsesc, i-am jurat solemn că artistul ăla cu nume ridicol nu īnsemna nimic pentru mine, peste numai cīteva zile m-am pomenit iarăşi cu Renato la uşă. Alex plecase pentru o vreme din oraş. După alte discuţii udate cu brandy, Renato mi-a prins mīinile, strīngīndu-mi-le cu putere, şi mi-a declarat limpede că mă doreşte cum nu mai dorise īn viaţa lui o femeie. Şi, mai din plictis, mai din curiozitate, m-am culcat cu artistul ridicol şi am ţinut-o tot aşa un an de zile. Alex nu s-a sinucis, dar a omorīt totuşi un pui de pisică īn seara īn care, īntorcīndu-se, m-a găsit bine-mersi cu Renato īn aşternuturi. A scos un geamăt scurt, a ieşit vijelios din cameră şi am mai apucat să văd pe fereastra care dădea spre stradă un ghemotoc roşcat plutindu-mi prin faţa ochilor, īntr-un ultim zbor de rămas-bun. Dacă nu m-ar fi cuprins disperarea pe loc, aş fi rīs cu o poftă nebună - arătarea aia mică fluturīndu-şi blăniţa şi mutrele noastre īmpietrite de uimire. S-a īntors īn cameră, s-a aşezat pe scaun şi i-a zīmbit artistului, stăpīnindu-se. Apoi i-a spus pe un ton egal:
- Maestre, afară, jos, pe trotuarul acesta plin de urmele tălpilor noastre nepăsătoare, zace un biet pisoi flămīnd şi jigărit. Spală-l, hrăneşte-l şi apoi adu-ni-l gata pentru o viaţă nouă.
La scurt timp, Alex s-a īndrăgostit nebuneşte de un student teolog şi mi-a dat de īnţeles că pot pleca liniştită cu artistul meu. Aşa am şi făcut. Īncepīnd cu acele zile, am inaugurat perioada "camerei īmpuţite", cum singură am numit-o. Mă īmpărţeam īntre facultate şi casă, īntre notiţele de curs şi după-amiezile de sex īn care ne călăream pīnă la dezgust, pīnă simţeam că īncep să mi se ia sute de piei şi rămīn doar un pumn de gīnduri zdrenţăroase. Dădeam pătura la o parte şi săream direct īn baie, unde rămīneam ore īntregi bălăcindu-mă īn cadă, meditīnd asupra īmbinării plăcuţelor de faianţă, cu ochii lipiţi de modelul anost şi cu degetele de la picioare pipăind fundul căzii, pe care credeam că voi găsi īn aşteptare peştişorul de aur. Atunci mi-am adus aminte de o poveste pe care o citisem pe la şase ani, despre o fetiţă care, ca orice curioasă, pleacă de acasă, se rătăceşte īn lume şi nu mai găseşte niciodată drumul de īntoarcere. Nu mai ştiam cine o scrisese, nici cum se numea sau ce desen avea coperta cărţii. Tot ce ţineam minte era că povestea mă urmărise ani īntregi ca o mică fantomă, producīndu-mi multă amărăciune şi melancolie. Fir-ar să fie, mult am mai plīns cīnd am citit-o, şi īncă şi mai mult cīnd mi-am adus aminte de ea. Boceam sub duş de mama focului, combinīnd secreţia alcalină a ochilor mei cu firişoarele de apă ce mi se prelingeau pe faţă, grăbite să ia drumul tunelului īntunecos care mi se căsca sub picioare. După-amiezilor le urmau serile scăldate īn fumăraia şi mirosurile puturoase ale barurilor de pe Lipscani. Pe Renato īl găseam deja instalat la o masă, sporovăind cu prietenii lui, majoritatea exersīnd cu strălucire fel şi fel de meserii fictive, cu ifose de mari cunoscători īntr-ale vieţii şi-ale dragostei. Mă priveau cu profund dispreţ, īn semn că le răpisem conducătorul de trupă şi că puneam īn primejdie astfel unitatea ei, īnsă atitudinea lor nu aveau nimic evident, care să mă facă să găsesc un pretext destul de solid pentru a-mi lua tălpăşiţa pour toujours. Mă amestecam printre ei īn tăcere, la īnceput mai timid, ca mai apoi să mă confund pīnă la ultimul căscat de plictis cu inamicii aceia ai mei beţivani, mă sprijineam de umerele lor molicioase cīnd trebuia să schimbăm crīşma, făceam poştă aceeaşi sticlă şi eram, pe scurt, regina balului. Īn grup, fetele veneau şi plecau, numai Renato rămīnea veşnicul īndrăgostit de mine. Īntr-o seară, pe cīnd ne consumam povestea de amor, ne apăru ca din senin īn raza privirii o tipă planturoasă, īnaltă, cu o figură impertinentă şi rīs strident, vorbăreaţă şi cu gesturi largi, de operă. A fost de ajuns să mă duc pentru cīteva minute la toaletă, că Renato şi tăbărīse pe fată cu īntrebări şi propuneri mai mult sau mai puţin directe, īn timp ce nici ea nu-şi pierdea timpul cu mărunţişuri, băgīndu-şi mīna pīn' la cot sub masă, īn nădragii lui. I-am zīmbit dulceag bietului meu artist, i-am făcut chiar cu ochiul şi am şters-o direct īn cămăruţa infectă, unde pentru prima oară m-am cocoţat īn pat, am luat o carte īn mīnă la īntīmplare şi am īnceput să sorb cuvintele, să le īnghit pofticios cu tot cu coajă. Dacă m-ar īntreba cineva acum de ce m-am despărţit de artist, i-aş răspunde sec că nu ştiu.
Īmi aduc aminte de primul sărut al lui Alex, rezemată de pervazul ferestrei de la ultimul etaj al facultăţii, cu buzele lipite de buzele mele, aflate de cealaltă parte a geamului, īn timp ce īncercam să-i demonstrez, cocoţată pe tabla alunecoasă a acoperişului, că şi fetele pot zbura. Povestea noastră a crescut firesc, cu atingeri īntīrziate, cu schimb īncrucişat de haine, procedeu prin care căldura şi mirosul corpului uneia treceau īn stăpīnirea celeilalte, cu singurătăţuri īmpărţite īn două şi cu plăpumi aidoma, cu nopţi īn care ameţeala alcoolului ne īmpingea pe culoarele ovale ale clădirii, bījbīind aiurea şi lovindu-ne una de alta. Obosite, ne opream īn două puncte ale cercului ca să constatăm că stăteam, de fapt, īn unul şi-acelaşi. Nu, īntre noi nu erau sex sau fantezii terminate īn masturbare şi orgasm, pentru că firele ce ne legau nu duceau decīt spre săruturile inocente şi spre spaima de trupuri răsfirate pe cearceaf şi spre oribila lumină a dimineţii. Dar erau mirosuri de vin fiert cu scorţişoară, ceai cu lămīie, parfum de mosc, bomboane cu nucă de cocos, prăjituri glazurate, zorzoane peste zorzoane, teancuri de cărţi, vorbe-n vīnt, haine aruncate care-ncotro, nopţi albe, agitaţie, nelinişte, linişte, tăcere, somn, vis, uitare, acum, cīnd Alex e departe de toate astea, īn micul ei orăşel, cu secretul fericirii pus bine, īn şifonier, printre puloverele de mohair. Apoi a mai fost şi teologul care i-a zdrobit inima, după care am alergat după-amiezi īntregi cu sufletul la gură, numai să i-l aduc īnapoi, aşa cum stupid īi promisesem īntr-o seară, cīnd hainele amorezului ei dispăruseră din şifonier ca prin farmec, lăsīnd īn urmă-i doar o şosetă desperecheată. L-am vīnat pe străzi, l-am condus de nenumărate ori acasă, īntr-un subsol unde poposeau atītea feţe necunoscute, că nu le mai ţineam şirul, īi cunoşteam programul pe dinafară, orele de trezire, de masă şi de tăvăleală, īi clasificam iubitele după īnălţime, coafură, stil, vīrstă şi culoare, mă uitam la el cu teamă şi cu admiraţie, pīnă īntr-o zi, cīnd s-a īntors brusc din drum şi a alergat după mine īn timp ce mă furişam īntr-un gang, īn speranţa că nu mă va vedea. Mi-a relatat pe scurt viaţa lui, chiar īn intrīndul acela īntunecos şi umed: mi-a spus care era preţul unei partide de sex, care era regula de aur (niciodată de două ori), m-a asigurat că doctorii sīnt prietenii lui cei mai buni, că nu se atinsese niciodată de iubita mea, chiar aşa mi-a spus, că ştia, da, da, ştia...
Parc, primăvară, după-amiază caldă, cer senin, alei pietruite, copii alergīnd, zigzag, femei singure, bănci proaspăt vopsite, pantofi prăfuiţi, transpiraţie, vagă oboseală, cīini īn călduri, iubiţi īncolăciţi, zăpadă topită, pisici moarte, lumină galbenă, bună ziua, un firişor de salivă, dale asimetrice, vaporaşe, mirosuri acre, ciocolată Snickers, cutii de Fanta şi de Coca-Cola, cutii de gunoi, īngheţată la cornet, bărbaţi, costume uşoare, semne discrete, un fluierat, chitări, cliclacul aparatelor foto, cărucioare, camere video, smiorcăieli, discuţii, gesticulaţie, masturbaţie, călărie, căluţi de lemn, maşinuţe, sex oral, Hugh Grant, raţiune, simţire, răbdare şi tutun, Marlboro Country, mari scriitori romāni, muzeul Eminescu, pături, caşcaval, cīrnăciori prăjiţi, hotdog, īnainte, Mţii Stīncoşi, cowboy, 1955, viaţa, aventura, nu contează imaginea, ba contează imaginea, eşti frumoasă, eşti o floare, eşti un crin, eşti parfumul... Aimez-moi, iubire, trepte, căzături, biciclete, mai departe, roşu, amintiri, blitz-uri, mişcă-te, ură, dar poate că, la dreapta, copaci, frunze, gărgăriţe, fustiţe, fluturaşi, bărzăuni, şliţuri descheiate, omizi blegoase, trenuleţe, penisuri erecte, seară, tot īnainte, malul lacului, bărci, găuri, īnec, moarte, statui, capete căzute, mucuri de ţigară, chiloţi rupţi, vase de sīnge, lame Gillette, luptă, bere Ursus, telefon public, pălăvrăgeală, tăcere, debarcader, poduri, vīrfuri de case, asta nu e o insulă, centru sportiv, observator, copii avortaţi, ambalaje, graffiti, ruine, timp, Swatch, şobolani, rīme, pescari, aer, chewing gum, minijupe, lăcomie, bulimie, vīsle, vome, inorogi, amintire, sunete sparte, roţi pe asfalt, mulţimi, pietriş, fete blonde, cuminţi, pulpe dezlipite, dumnezeu, călare pe-un nor, seducţie, parfum, circulaţie, menstruaţie, prietenie, iubire, stare civilă, inel pe deget, copii dolofani, mamă, nu sīnt ceea ce par a fi...
_______________________________________
|
|
