SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
Sentimentul fotbalistic al fiinţei europene
Radu Cosaşu
17.06.2008
Din 7 iunie 2008, "Europa dumitale" trăieşte un eveniment de o rezonanţă indiscutabilă: timp de trei săptămīni, īn Austria şi Elveţia, va avea loc turneul final pentru desemnarea campioanei continentale la fotbal-asociaţie (numele de bază, tot mai uitat, al acestui joc). Parlamentul European, cu toate comisiile sale oricīt de alambicate, nu va avea nimic de spus īn problemă; e cu totul posibil ca īn anumite zile şi nopţi, īntregul aparat birocratic să-şi suspende activitatea pentru a se concentra asupra vreunui meci decisiv de care poate depinde soarta multilingvismului bazat pe penaltiuri.
Romānia se va integra firesc, fără vreun efort prezidenţial sau guvernamental, īn această emotivitate īntinsă de la Atlantic pīnă īn Urali, inutil dispreţuită de cei indiferenţi la fenomen. Indiferenţii - fie ei şi cititori ai Dilemei vechi - vor fi priviţi cu indiferenţă, nu vom avea timp pentru ei. (Īmi asum "pluralul īntīia" cu toate riscurile...) Oricīte ironii la adresa acestei pasiuni - de mult īnfierată ca "o nenorocire" sau, mai simplu, ca o tīmpenie - nu vor conta. Mai mult, celebra vorbă de un sarcasm inoxidabil: "ca la noi, la nimenea..." va fi abrogată. La noi va fi ca oriunde īn Europa: nebunie! De cīnd s-a integrat īn UE, Romānia - şi ea "a dumitale" nu o dată - nu a fost mai sincronă cu Europa ca acum, nu a trăit mai intens un sentiment pentru a cărui implementare nu are de primit recomandări şi documente de la Bruxelles. Īn ale fotbalului, nimeni nu are ce să ne īnveţe ce-i aia o asomare. Aici ne asomăm, de mult, singuri, nu ne temem de monitorizări şi nu tremurăm la gīndul vreunei salvgardări. Cum să fim salvgardaţi de fotbal? Īn sentimentul fotbalistic al fiinţei romāneşti sīntem paraguaieni, germani şi chiar chinezi. (Andrei Pleşu ne-a povestit deseori cum urmărea Noica, la Păltiniş, din fotoliul său, un meci, cum vibra la orice ratare cu cīte un "au!...au!... au!"
Doar pasiunea ancestrală pentru dreptate şi adevăr se mai poate măsura cu patima pentru "balonul rotund", de mult dezmierdat īn tandreţea populară ca o "coţofană" sau, ceva mai ideologic, după atīţia ani de seminarizare, "obiectul muncii". Īn cīte ţări prezente īn actualul turneu final, se mai strigă, din tribună, unei "extreme drepte" sau "stīngi", angajate īntr-un sprint: "Bebică, ia şi obiectul muncii cu tine!"? Nici un partid nu va aduna mulţimile īntr-o piaţă - fie ea cu "ţepe"! - ca la o eventuală finală sau semifinală sau "sfert" ca "naţionala" la aceste Europene. Asta-i situaţia, oricīt s-ar ţīţīi din indignare civică sau compătimire faţă de "nişte nebuni".
Problema - pentru a cădea, īn sfīrşit, īn contingent - este dacă vom ajunge să trecem de grupa din care facem parte, numită, fără ezitare, cu toată competenţa īn cruzime, "grupa morţii". (Două campioane mondiale, Italia şi Franţa, una europeană, Olanda...) Cīteva spirite - pervers intelectualiste, desigur - au găsit că e "o grupă frumoasă". Şansele de calificare - pe locul 1 sau 2 - nu au crescut din această perspectivă estetică. Personalităţi de vază şi bază ale nemuritoarei "generaţii de aur" - ei, care?, doar nu aceea a lui Nichita sau a lui Cărtărescu... - au declarat limpede că "nici noi nu ne-am putea califica īntr-o grupă ca asta". Un geniu de dimensiunea lui Ilie Balaci s-a exprimat şi mai dur: "Nu avem nici o şansă". Alte cīteva nume de mare renume au fost la fel de tranşante, refuzīnd să confunde patriotismul cu incompetenţa - trăsătura cea mai izbitoare a puterii noastre de a pronostica şi "a vedea prin veacuri" a noastră īnălţare īn fotbal. Nu am de gīnd să fac pronosticuri aici, īntr-o revistă căreia nu degeaba i se zice Dilema veche, şi nu Vocea Patriotului Naţionale.
Macabră sau adorabilă, grupa e curat imposibilă la o primă vedere, şi la a doua, la o a treia urmīnd să discutăm, să negociem. De pe ce poziţii? De pe poziţii, ca să zic aşa, meta-fizice, adică dincolo de condiţia fizică, de tehnica - īn regim - de viteză, de tactică, strategie şi alte blestemate probleme concrete pe care obişnuim să le sfidăm aşa cum ne-au īnvăţat moşii şi strămoşii care nu au ştiut - ah, nici Caragiale! - ce-i un corner: "Romānie, te iubim şi cu tine ne mīndrim!", exact cum scrie pe autocarul "naţionalei" care va străbate Europa pīnă īn Elveţia.[Nota] Prea bine, dar nu-i de ajuns; cum nu-s suficiente nici alte locuri comune: "nu avem nimic de pierdut!" (de ce? sīnt bani frumoşi la mijloc de la UEFA...) sau "speranţa moare ultima!" (dar reīnvie prima!). Personal, eu m-aş īncredinţa, īn primul şi ultimul rīnd, norocului; poate să pară scandalos, adică umilitor, doar ageamiilor care nu ştiu nimic din (i)logica oricărui joc īn condiţiile unei presiuni nervoase incomensurabile. Oricīt de mare e diferenţa de valoare dintre echipa Romāniei (pe locul 12 īntr-un clasament mondial) şi celelalte trei, clasate mult mai sus, şansa poate totuşi funcţiona ca īntre buni şi foarte buni (aşa cum nu e cazul cu Clujul sau Steaua īn viitoarea Ligă a Campionilor). Nu e nimic meschin sau capitulard īn a dori să te bată norocul, fie şi excesiv. Excesul de noroc nu dăunează sănătăţii.
[Nota]: S-a făcut mişto - "pam! pam!" - despre această idee. Dar citind lozinca de pe autocarul Germaniei: "Deutschland - ein Team-ein Ziel", răii nu pot exclama "bum-bum!"? Cea mai drăgălaşă e aceea poloneză: "...pentru că doar sportul şi plăcerea contează". "Cuţu-cuţu!", cum ar fi comentat neuitata noastră Tita Chiper.
(Articol preluat din Dilema veche, iunie 2008)
_______________________________________
|
|
