SATURNAL
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 508
|
|
Roman
Alexandru Vlad
09.09.2008
Observator Cultural, august 2008
Robert, personajul nostru, este un autodidact feroce - scotoceşte neobosit librăriile şi bibliotecile, ba citeşte īn fiecare noapte şi la serviciu. Din cauza asta, preferă schimbul de noapte, īn care veghează maşinile şi citeşte. Ambiţia lui este să-i citească pe toţi marii filozofi. De la antici la medievali, marea perioadă clasică, şi contemporanii, īn măsura posibilităţilor. Vīnīnd cărţi aşteaptă ora deschiderii singurului anticariat, se duce pe urma anunţurilor din presă ("Vīnd cărţi: pentru clienţi cu discernămīnt" - şi discernămīntul lui Robert nu poate fi pus la īndoială!). Iar ambiţia lui secretă este să treacă examenul de admitere, devenind astfel student al universităţii din oraş, bineīnţeles la secţia de filozofie. Cămăruţa lui e tapată literalmente cu cărţi, abia dacă mai este loc pentru patul larg şi pentru soba cilindrică de tuci. Iarna, soba se īncinge, uneori plita bate īn roşu, cărţile se īncing şi ele, aerul e prea puţin, dar toate acestea i se par foarte potrivite cu idealul auster al vieţii sale. Părinţii lui, copilăria - toate acestea ar presupune capitole īn plus şi personaje secundare.
Robert mănīncă la cantină şi pune cartea deschisă pe masă, līngă şerveţel. Din cauza asta, ţine să fie singur la o masă, aşa că preferă să fie printre ultimii. Salută ospătăriţele foarte politicos, aşa că femeile īl servesc cu toată seriozitatea. Pe stradă se deplasează cu repeziciune ca să recupereze orice clipă pierdută. Ce īnseamnă deplasarea īntre două puncte: un interval care nu se socoteşte nicăieri. Doar că, sănătos şi tīnăr fiind, īl īncearcă permanent dorinţele sexuale: era ca o jignire. Īn cele mai nepotrivite momente, sexul lui se īntărea ca porţelanul. Uneori ospătăriţele trăgeau cu ochiul şi apoi chicoteau īn oficiu. Democrit dezaprobă sexul - plăcerea nu trebuie să depăşească intelectul. Nici măcar Epicur nu-l aprobă şi spune că omul trebuie să fie norocos ca acesta să nu-i cauzeze. Sfīntul Augustin susţine că Adam şi Eva n-au avut contact sexual cīt au fost īn Paradis şi că, dacă n-ar fi gustat din măr, Adam ar fi putut să-şi impună voinţa asupra membrului sexual ca asupra restului trupului. Desigur, mai era şi dragostea, dar aici Nietzsche pusese pentru el lucrurile la punct. Dar toţi aceşti filozofi nu-l scuteau pe Robert de tot felul de dorinţe neclare, de viziuni īncīlcite, īn care el performa. Cearşafurile trebuiau date la spălat, după ce, mai īntīi, cu apă rece, scotea el īnsuşi petele ca nişte hărţi. De fapt, pasajul acesta ar putea fi foarte bine scris de Michel Houellebecq, aşa că trecem mai departe.
Cīnd lucra īn schimbul de dimineaţă, se īntorcea seara acasă, la īnchiderea bibliotecii, şi trecea pe līngă geamurile mari ale autogării din vecini. Lumină scăzută şi lume multă īnăuntru, unii aşteptau autobuzele de noapte, alţii ascundeau cīte-o sticlă din care trăgeau pe furiş. Unii probabil găseau aicea adăpost. Fumul de ţigară plutea īn spaţiul neaerisit, undeva pe la mijloc, ca un nor coagulat. Īn această īnghesuială insalubră vedea īn fiecare seară o fată subţire, cu ochi mari, căprui şi lipicioşi. Īn faţa unei asemenea priviri degeaba erai īmbrăcat. Degeaba se interpunea geamul mare şi aburit.
Īntr-o seară, Robert bea o sticlă īntreagă de vin ca să-şi facă puţin curaj, şi-şi spune: "De ce nu?". Şi-a pus fularul, a ieşit din casă şi a intrat īn holul acru al autogării, imediat ea l-a reperat, i-a cerut o ţigară şi el a servit-o. Era rece īn sala aceea cu ciment pe jos. La el era cald. A invitat-o cīt să se-ncălzească măcar. I-a spus ce sobă are. O chema Tetina.
Şi astfel, de cīte ori se ivea īn uşa sălii de aşteptare, ea se descotorosea de orice inoportun se-ntīmpla să fie līngă ea şi-l urma pe Robert afară. Pe urmă īnvaţă drumul, vine singură şi ciocăne uşor la uşă. Īi auzea paşii īncă de pe scări. Urechile lui īl īnvăţară pe de rost. Robert lăsa cărţile şi făcea dragoste atletic, excesiv, cu pasiunea celui stătut. Aşa ceva cărţile nu-i puteau da. Nici mirosul, nici zgomotul acela de sucţie. Ea īnchidea strīns ochii şi ridica picioarele luminoase īn semiīntunericul īncăperii lui. Flacăra arzătorului din sobă sălta pe pereţi, peste cărţile īn stive. Pe ea n-o interesau cărţile, n-o interesau discuţiile, o interesa un singur lucru, şi acesta la nesfīrşit. Şi el o lua de fiecare dată de la capăt, de parcă ar fi vrut să scoată din sine un diavol care-l sustrăgea de la lecturi. Ea miorlăie şi se contorsionează ca o pisică. Pasajul acesta ne-ar cere de fapt arta recunoscută a lui Pascal Bruckner.
Seara o găsea de-acum aşteptīndu-l deja pe scări, īn īntuneric. Pīnă la urmă rămīne gravidă şi īi spune prea tārziu. Cică n-ar fi fost sigură. Dar el să nu-şi facă probleme, va rezolva ea cumva, a mai rezolvat. Speriat, el n-o mai primeşte, o urmăreşte prin geamul mare al autogării şi ea parcă-l vedea īn īntunericul de-afară, cu ochii ei mari. Trece timp īn care pare că nu se īntīmplă nimic. Apoi ea dispare o vreme, se retrage undeva la mama ei, şi acolo (după cum va afla mai tīrziu) naşte un băieţel, de 2,800 kilograme, debil şi plīngăcios. De fapt mama īi mai ţinea un copil, dintr-o relaţie anterioară. Revine după o vreme īn oraş, īşi reia locul pe scări, dar el, precaut, īncearcă să se descotorosească de ea. Devine ferm. După cīteva săptămīni, Robert găseşte īn uşă o citaţie (mai mult ca sigur citită de toţi vecinii): era somat să se prezinte la un proces de stabilire a paternităţii. Constată că, īn condiţiile acestea, se concentrează cu tot mai multă greutate asupra textelor aride ale lui Kierkegaard. Filozofii aveau dreptate: sexul prejudiciază fibra spiritului. Testul se face la Bucureşti şi demonstra că paternitatea lui nu se exclude - nu se exclude. Altfel, o experienţă umilitoare. Mai aveau să treacă cīţiva ani pīnă la indubitabilele teste ADN. El s-a dus pīnă īn Capitală cu avionul (primul lui drum cu avionul), ea s-a dus cu trenul. Acolo nu şi-au vorbit. Pe bănci mai aşteptau şi alte perechi, strigate pe rīnd, unii se prefăceau că nu se cunosc pīnă cīnd īi vedeai că intră īmpreună. Rezultatele au sosit peste cīteva zile.
Avocata, o femeie īntre două vīrste, īncă frumoasă, īmbrăcată īntr-un deux-pičces sever, a clătinat din cap răsfoind dosarul, probele, şi i-a spus: "Un tīnăr ca dumneata, cu o femeie din categoria aceasta! Cum ai putut?". Apoi: "Dacă mă gīndesc bine, ar fi o soluţie..." Avocata intuise şi ea ce viitor i se cuvenea unui bărbat studios ca el. Īl cheamă să pună la punct o strategie. De fapt un adevărat complot. Ţinīnd cont de complexitatea juridică a lucrurilor, cel mai bine le-ar putea continua, să zicem, un scriitor familiarizat cu tenebrele domeniului - John Grisham, bunăoară. Pīnă una-alta, lui Robert i se stabileşte o pensie alimentară, cu obligaţii retroactive - o sumă destul de mare de bani. Tetina īl mai caută (aveau aproape o dependenţă reciprocă şi se ceartă de fiecare dată. Dar, fatalmente, mai fac şi dragoste din cīnd īn cīnd. El constată cu această ocazie că furia e un bun afrodiziac.
Află, īn răstimp, şi mai mult din īntīmplare, că ea īl plasase pe micuţ la Casa Copilului şi avocata are un moment de jubilaţie. Īl instruieşte care trebuie să fie paşii următori, dacă va lăsa panica şi va avea diplomaţia necesară. Reacţia lui de a se apăra, de a-şi apăra viitorul, provenea dintr-o īndreptăţire naturală, care, aşa cum spune Locke, trebuie să stea, īn principiu, la baza legilor juridice. Avea dreptul lui la o viaţă demnă, ori măcar rezonabilă. Aşa că īşi īndulceşte tonul şi chiar mai toarnă vin īn pahare: "Deci banii nu īţi mai revin ţie, ci merg de fapt la Stat sau la Casa Copilului. Dacă eu fac recurs, şi tu recunoşti că nu eu sīnt tatăl (scrii de exemplu o scrisoare unei prietene, scrisoarea īmi parvine mie etc.), īţi pot īnmīna toată această sumă retroactivă". Şi-ar putea cumpăra multe lucruri pe care şi le doreşte. Ce īşi doreşte ea e să meargă amīndoi la mare cu banii aceştia. Să trăiască două săptămīni regeşte.
Ea e de acord, dacă el mai face dragoste cu ea ca īnainte. Observă că sexul o īnmoaie şi că īn astfel de momente poate face cu ea tot ce doreşte. Imediat ce răreşte ritmul, pe motive cum ar fi că trebuie să se pregătească pentru examene, ea se bosumflă, devine suspicioasă, īl priveşte īncruntată şi are īndoieli īn privinţa bunei lui credinţe. Nu mai e sigură că va scrie scrisoarea aia. Ca urmare, el o ia cu asalt, dovedindu-se un adevărat campion, cu atīt mai abitir cu cīt avocata īncepuse să devină şi ea sceptică. Alte procese īi intraseră pe rol. Totul depindea acum de energia lui, de capacitatea de convingere. Tetina īşi spăla lenjeria īn lighean şi o atīrna deasupra sobei. Tot acest haos īl exaspera pe Robert. Ducea dorul sălilor aproape pustii de lectură, cu mirosul lor de praf şi celuloză dospită.
Pe măsură ce se-apropie procesul, pur şi simplu n-o mai lasă să iasă din cămăruţa lui, o īnnebuneşte. O aduce la exaltare. Ea nu se mai īmbracă ore īntregi, el adoarme de cīteva ori īn schimburile de noapte, pierde cărţi pe care le uită īn autobuz. Īntre acte, o īnchide īn casă cu cheia şi iese să se revigoreze cu un vin roşu şi să se laude prietenilor - cīt e de epuizat, cum se adaptează la excesul erotic trupul masculin şi are nevoie din ce īn ce mai mult. Nu mai riscă s-o lase să iasă, să-şi contacteze prietenele (personaje secundare) care-o sfătuiau probabil īmpotriva lui. După un astfel de tur de forţă, ea, topită, scrie īn sfīrşit scrisoarea īn care recunoaşte faptul că altcineva e tatăl, cu totul altcineva, că regretă mult tentativa de a-l īmpovăra cu un lucru de care nu-i vinovat, periclitīndu-i astfel studiile şi tot viitorul. Īn noaptea de dinaintea procesului o isterizează pur şi simplu. Ochii ei lipicioşi aveau pupilele mărite.
Īn faţa completului recunoaşte spăşită că a minţit. Nu văzuse altă soluţie. Pīnă la termenul legal de recurs, Robert o ţine literalmente īn pat. Īşi ia pentru asta toate zilele restante de concediu. Mīncarea de la cantină aproape că se dovedeşte insuficientă, viteza cu care se deplasa pe stradă creşte şi aceasta. Dacă ar fi putut, s-ar fi aflat īn două locuri concomitent, sau chiar īn trei: īn cămăruţa aglomerată, la cantină şi la bibliotecă. Apoi, īntr-o zi, găseşte īn cutia poştală sentinţa finală, rīnduri īnghesuite şi o jumătate de pagină plină de ştampile şi semnături. Robert e disculpat definitiv. Şi răsuflă uşurat.
Īn acea seară ea se aştepta la un tratament ca de obicei, la performanţe, sperase chiar că el va aduce o sticlă de vin, dar īn loc de asta Robert īi agită pe sub ochii aceia dilataţi sentinţa, apoi īi adună lucrurile grămadă, o alungă, o loveşte chiar, pentru că se lipeşte pasivă de uşă şi părea că nu-l ia nici pe departe īn serios.
"Nu mai da aşa īn mine! Şi nu īn burtă. Pentru că sīnt iarăşi gravidă, prostule!" īi strigă ea, pīnă la urmă, īn faţă.
Sfīrşit.
_______________________________________
|
|
